Sari la conținut

Acuzaţii grave după decesul jurnalistei Ioana Popescu. Verdictul medicilor! Cine va suporta cheltuielile de înmormântare? 

Sursă foto: rtv.net

Jurnalista Ioana Popescu, cunoscută ca devoratoarea de fotbaliști, s-a stins din viață la numai 45 de ani. Iubitul acesteia, Mihai Ștefan Lungu, spune că aceasta avea grave probleme de sănătate. Între timp, moartea Ioanei Popescu a stârnit o serie de controverse, zvonuri aprinse punând la îndoială vestea decesului.

Mihai, prezentat drept iubitul Ioanei, a confirmat decesul și a precizat că jurnalista a murit în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2025, la Spitalul Sfântul Ioan din București. Potrivit acestuia, problemele de sănătate – varice esofagiene, hepatită C, palpitații și ulcer – i-ar fi agravat decisiv starea.

„Iubitul nu e iubit și Ioana nu este moartă!”

La scurt timp, narativul s-a fracturat. Carmela Popa, considerată cea mai bună prietenă a Ioanei, a contestat public moartea și l-a acuzat pe Mihai că este „șarlatan”. „Iubitul nu e iubit și Ioana nu este moartă! (…) Cât de proști să fiți ca televiziuni să plătiți un asemenea borfaș?”, a scris ea, stârnind un val de reacții.

Citeste si…

În mijlocul confuziei, jurnalista Marei Bănică a adus primele clarificări ferme. Aceasta a declarat că a discutat direct cu conducerea Spitalului Sfântul Ioan și că medicii au confirmat decesul Ioanei Popescu.

Verdictul medicilor

Mara Bănică a mai spus că Ioana a murit la 45 de ani, într-un spital din București, iar vineri au fost întocmite documentele pentru ridicarea trupului de către asistența socială. Nicio rudă până la gradul IV nu s-ar fi prezentat pentru a o revendica, ceea ce ar putea duce la o înmormântare pe cheltuiala statului dacă nu se găsește o soluție.

Jurnalista a menționat și apariția în spațiul public a unui „iubit” care ar solicita bani, în contextul în care relația ar fi fost recentă. Ea a subliniat că discuțiile despre bani sunt deplasate în raport cu gravitatea situației și că prioritatea ar trebui să fie demnitatea ceremoniei de adio.

Cine va suporta cheltuielile de înmormântare? 

Mara Bănică spune că încearcă să afle detaliile despre ridicarea trupului și locul înmormântării, pentru a putea anunța publicul și a asigura, măcar minimal, o slujbă creștinească. „Măcar să-i fac o colivă și să aduc un preot, să aibă o slujbă și o pomenire așa cum se cuvine”, a transmis ea.

Citeste si…

Aceasta a adăugat că nu îl judecă pe bărbatul acuzat, dar, având în vedere bolile de care suferea Ioana, consideră că ar fi mai important „să meargă și el să își facă niște analize” decât să insiste pe strângeri de fonduri sau „contracte de exclusivitate”.

Dincolo de tabere și replici aprinse, rămâne drama unui destin frânt prea devreme. „E o situație neplăcută și o soartă grea… Păcat de ea, era o fată foarte deșteaptă. S-a pierdut undeva pe drum. Dumnezeu să o ierte”, a conchis Mara Bănică.

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Citeste si…

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel