Din cuprinsul articolului
Medicul Beatrice Mahler arată cum pot fi prevenite infecțiile asociate asistenței medicale prin igiena corectă a mâinilor și respectarea regulilor simple.
Infecțiile asociate asistenței medicale (nosocomiale) reprezintă o problemă majoră pentru sistemele sanitare din întreaga lume. Potrivit datelor publicate, între 50 și 70% dintre aceste infecții pot fi prevenite printr-o simplă măsură: igiena corectă a mâinilor.

Dr. Beatrice Mahler: Cum pot fi prevenite infecțiile nosocomiale
Medicul pneumolog Beatrice Mahler atrage atenția, într-o postare publică, asupra importanței regulilor de bază în combaterea infecțiilor, subliniind că fiecare cadru medical, indiferent de rol, are responsabilitatea de a contribui la protecția pacienților.
„În ultimii ani am încercat să aduc în prim plan, periodic, măsurile facile care pot ajuta în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, măsuri ce în primul rând le aplic personal, dar le-am implementat și în colectivele pe care le-am coordonat sau din care fac parte astăzi, am promovat sistematic regulile de bază ce privesc igiena mâinilor, dar am vorbit și vorbesc public de câte ori am ocazia, de obligația noastră a celor care profesăm și interacționăm în sistemul sanitar cu pacientul să avem mâinile curate”, a transmis dr. Mahler pe Facebook.
Igiena mâinilor, prima linie de apărare împotriva infecțiilor
Regulile esențiale de igienă, deseori neglijate, pot salva vieți:
- Mâini curate: fără bijuterii, lac de unghii sau accesorii care favorizează contaminarea.
- Spălarea mâinilor: de fiecare dată când personalul medical intră în sala de tratament.
- Dezinfectarea: înainte și după contactul cu pacientul sau cu obiectele utilizate de acesta.
- Utilizarea mănușilor: exclusiv pentru manevre cu risc biologic (sânge, secreții, pansamente).
„Mâini curate, altfel spus: fără inele, nici măcar verighetă, fără ceas sau brățări, unghia curată, fără ojă, gel sau lac; aici am găsit și înțelegere și aplicare imediată, dar trebuie să recunosc că am găsit și reticență și reacții negative la adresa mea, fiind catalogată ca intransigentă, pentru că am cerut respectarea acestor reguli simple.
Consecințe personale multiple, nu în totdeauna plăcute, de la colegi care au contestat cerința, la comparații cu colegii a căror ”indulgența” a fost apreciată”, a mai spus Mahler.
În plus, aparținătorii au obligația de a se dezinfecta înainte și după vizita la un pacient, iar pacienții înșiși pot verifica dacă saloanele sunt dotate cu dozatoare de dezinfectant, săpun lichid și șervețele de unică folosință.
Problemele infrastructurii: când chiuveta devine factor de risc
Deși inițial gândite pentru a sprijini igiena, chiuvetele din saloane pot favoriza transmiterea bacteriilor.
- Un studiu german publicat în Journal of Hospital Infection (2023) a arătat că prezența chiuvetelor în saloanele pacienților a dus la o creștere cu 25% a infecțiilor nosocomiale și cu 44% a pneumoniilor cauzate de Pseudomonas aeruginosa.
- Alte cercetări au confirmat persistența bacteriilor rezistente precum Klebsiella, Serratia și E. coli în chiuvete, chiar și după proceduri repetate de dezinfecție.
Aceste date demonstrează că, pe lângă comportamentul individual, infrastructura și normele sanitare joacă un rol esențial în prevenirea infecțiilor.
Responsabilitate, legislație și acțiune
Prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale nu este doar o chestiune de moralitate profesională, ci și de strategie națională. Este nevoie de legislație actualizată, norme clare și o cultură organizațională axată pe siguranța pacientului.
Cazuri tragice, precum cel recent de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde un focar de bacterii a provocat pierderea a șase vieți, reamintesc că nepăsarea și lipsa de rigoare în respectarea regulilor elementare pot avea consecințe devastatoare.
În lupta împotriva infecțiilor nosocomiale, fiecare gest contează. Mâinile curate pot salva vieți.