Din cuprinsul articolului
Premieră medicală la Galaţi! Medicii neurochirurgi de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei au realiza prima operație pe creier cu ajutorul Sistemului de Neuronavigație. Este vorba de o intervenție complexă prin care unei paciente i-a fost înlăturată o formațiune tumorală cerebrală.
Pacienta în vârstă de 51 de ani se află în prezent într-o stare foarte bună și urmează procedurile de recuperare postoperatorie. „Suntem extrem de bucuroși că tehnologia medicală de ultimă generație, achiziționată de Consiliul Județean Galați, le permite medicilor să facă operații tot mai complexe – intervenții care salvează vieți și care, până de curând, erau posibile doar în marile centre medicale din țară”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, potrivit Agerpres.
Sistemul de Neuronavigație, un GPS pentru creier
Sistemul de Neuronavigație funcționează ca un GPS pentru creier, utilizând imagini RMN sau CT pentru a crea o hartă tridimensională precisă a anatomiei pacientului.

În timpul intervenției, modelul digital ghidează chirurgul în timp real, asigurând o precizie sporită și o siguranță crescută a actului medical.
„Intervenția, care plasează Galațiul pe harta centrelor medicale din România care utilizează tehnici avansate de neurochirurgie, a fost realizată de o echipă medicală formată din dr. Cătălin Grigorică, dr. Eduard Tronciu, dr. Adrian Ichim, dr. Corina Manole și dr. Alina Căuș. Felicitări echipei medicale pentru performanță! Vom continua investițiile în spitalele din Galați, pentru un sistem de sănătate modern și performant” a mai precizat președintele CJ Galați, Costel Fotea.