Din cuprinsul articolului
O explozie care nu a fost urmată de incendiu s-a produs luni după-amiază la rafinăria Lukoil din Ploiești, aflată în prezent în plin proces de revizie tehnică. În urma deflagrației, un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost rănit și transportat de urgență la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
„Explozie, neurmată de incendiu, produsă pe amplasamentul unui operator economic situat pe str. Mihai Bravu, municipiul Ploieşti. (…) Domeniul de activitate al operatorului economic este producţia şi distribuţia de produse petroliere”, a informat ISU Prahova, citat de Agerpres.
Victima, transportată la spital în stare de conștiență
Reprezentanții ISU Prahova au precizat că un bărbat de 57 de ani a fost rănit în urma exploziei, suferind un traumatism cranio-facial și un traumatism la nivelul piciorului stâng.
„El a fost preluat în stare de conştienţă şi transportat la UPU Ploieşti”, au transmis autoritățile.
Rafinăria Lukoil, în revizie capitală până la finalul lunii noiembrie
Rafinăria Petrotel Lukoil Ploieşti anunțase pe 16 octombrie că a intrat într-o revizie capitală planificată, care se va desfășura până la 30 noiembrie 2025.
„Pentru modernizarea echipamentelor și o operare cât mai sigură și cu un impact cât mai redus asupra mediului, rafinăria PETROTEL-LUKOIL S.A. va derula, în perioada 17 octombrie – 30 noiembrie 2025, revizia capitală planificată (…) Revizia capitală este o operațiune planificată și obligatorie, conform reglementărilor tehnice și legislației în vigoare, care are ca obiectiv să verifice și să modernizeze instalațiile pentru o funcționare sigură a acestora”, potrivit unui comunicat al rafinăriei.
Autoritățile investighează cauzele exploziei
Cauzele exacte ale deflagrației urmează să fie stabilite de autoritățile competente, care au deschis o anchetă pentru a determina împrejurările în care s-a produs incidentul.