Din cuprinsul articolului
Un grup de cercetători din Japonia a descoperit o combinație de vitamine care ar putea ajuta creierul să repare celulele afectate de Alzheimer.
Rezultatele, publicate în revista ACS Chemical Neuroscience, arată că vitamina K, combinată cu o substanță derivată din vitamina A, a reușit în teste de laborator să stimuleze formarea de neuroni noi și să ajungă acolo unde alte tratamente nu pot: în interiorul creierului.
O nouă direcție în cercetarea bolii Alzheimer
Boala Alzheimer rămâne una dintre cele mai grave afecțiuni ale vârstei înaintate, distrugând treptat memoria și gândirea.
Tratamentele actuale pot doar să încetinească evoluția bolii, dar nu pot reface celulele nervoase pierdute.
Cercetătorii japonezi au vrut să vadă dacă pot folosi substanțe naturale din organism pentru a sprijini regenerarea creierului.
Au pornit de la vitamina K, cunoscută mai ales pentru rolul ei în coagularea sângelui și sănătatea oaselor, și au combinat-o cu acid retinoic, o formă activă de vitamina A care ajută celulele să se dezvolte.
Rezultatul a fost o moleculă nouă, care – în experimentele pe celule și pe animale – a reușit să stimuleze crearea de neuroni de trei ori mai mult decât vitamina K simplă.
„Acești compuși pot acționa ca un semnal pentru creier, încurajându-l să producă din nou celule nervoase funcționale”, a explicat profesorul Yoshihisa Hirota, coordonatorul studiului de la Shibaura Institute of Technology din Tokyo.
Cum funcționează combinația
Una dintre cele mai mari probleme ale tratamentelor pentru Alzheimer este că nu reușesc să ajungă în creier – sunt oprite de bariera naturală care îl protejează.
Cercetătorii japonezi spun că noul compus derivat din vitamine poate trece această barieră și acționează direct asupra neuronilor.
Vitamina K are rol antiinflamator și antioxidant, iar vitamina A ajută celulele nervoase să crească.
Împreună, cele două ar putea crea un mediu favorabil refacerii conexiunilor dintre neuroni, explică specialiștii.
„Este o direcție de cercetare promițătoare. Nu vorbim despre un leac miraculos, dar despre o posibilitate reală ca viitoarele tratamente să repare, măcar parțial, celulele afectate de Alzheimer,” adăugat profesorul Yoshihisa Hirota.
Cercetătorii japonezi intenționează să continue testele pentru a verifica siguranța noii molecule și modul în care ar putea fi transformată într-un medicament.
Legătura dintre alimentație și sănătatea creierului
Deși studiul se bazează pe o formă sintetică de vitamine, specialiștii reamintesc că alimentatia joacă un rol important în protecția creierului.
Vitamina K se găsește în legumele verzi – varză kale, broccoli, spanac –, în uleiurile vegetale și în brânzeturile fermentate.
Vitamina A provine din alimente precum morcovii, ouăle, ficatul și peștele gras.
Un studiu publicat în Frontiers in Nutrition în 2024 a arătat că persoanele care consumă regulat alimente bogate în vitamina K au un risc mai mic de declin cognitiv.
„O dietă echilibrată, somnul suficient și mișcarea rămân cele mai simple și eficiente metode de a ne proteja creierul”, adaugă cercetătorul japonez.
Alzheimerul, o problemă care afectează tot mai mulți oameni
Conform World Alzheimer Report 2024, peste 55 de milioane de persoane din lume trăiesc cu o formă de demență, iar numărul este în creștere rapidă.
Pe măsură ce populația îmbătrânește, cazurile de Alzheimer ar putea crește cu aproape 40% până în 2030.
De aceea, orice progres în înțelegerea modului în care pot fi regenerate celulele nervoase este privit cu speranță de comunitatea medicală.