Sari la conținut

Deshumare la Spitalul Pantelimon: Procurorii caută noi dovezi

Spitalul Sf. Pantelimon
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

În primăvara acestui an, aproximativ 20 de pacienți de la Secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon ar fi decedat în urma administrării necorespunzătoare a noradrenalinei, un medicament esențial folosit pentru stabilizarea tensiunii arteriale la pacienții aflați în stare critică. În cadrul anchetei privind decesele suspecte, procurorii au deshumat o victimă.

Procurorii verifică legătura dintre administrarea noradrenalinei și cauza morții pacienților

Spitalul_Clinic_de_Urgenta_Sf_Pantelimon
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei

Miercuri, 22 octombrie 2025, în cadrul anchetei derulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind decesele suspecte produse în Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, una dintre victimele din Dosarul Pantelimon a fost deshumată în Cimitirul Metalurgiei din București.

Citeste si…

Operațiunea a fost confirmată de avocatul Adrian Cuculiș, care a declarat că măsura este una „extrem de intruzivă”, fiind dispusă în contextul unei expertize medico-legale suplimentare.

„Deși în acest moment nu se cunosc exact beneficiile probatorii, iar în același timp este în desfășurare o expertiză suplimentară care să stabilească legătura de cauzalitate între scăderea noradrenalinei și deces, a fost luată una dintre cele mai intruzive măsuri, respectiv aceea a deshumării cadavrului.

Se cunoaște din alte expertize că, indiferent de concentrația de noradrenalină, aceasta nu poate fi identificată în corpul victimei la mai bine de un an și jumătate de la înhumare”, a transmis avocatul, potrivit unei postări publice.

Amintim că unii medici, potrivit acuzațiilor, ar fi scăzut intenționat dozele de noradrenalină, ceea ce ar fi dus la agravarea stării pacienților și, în unele cazuri, la deces.

Citeste si…

În urma sesizărilor, Corpul de Control al Ministerului Sănătății și alte instituții au declanșat verificări ample în cadrul spitalului, potrivit EVZ.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel