Sari la conținut

Nicușor Dan a semnat decretul. Reformă în sănătate: Schimbări majore pentru spitalele din România

Sursă foto: Alexandru Rogobete facebook

Legea privind reforma în domeniul sănătății a fost promulgată miercuri, 22 octombrie 2025, de președintele Nicușor Dan. Noua reglementare modifică și completează Legea nr. 95/2006 și are ca obiectiv principal aducerea mai multor reguli, transparență și corectitudine în sistemul medical, potrivit declarațiilor premierului Ilie Bolojan susținute în plenul reunit al Parlamentului.

Legea privind reforma în Sănătate, promulgată

În aceeași zi, șeful statului a semnat și decretele de promulgare pentru alte acte normative importante: modificarea și completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, modificarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, precum și modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Citeste si…

Noua lege a sănătății are scopul de a clarifica atribuțiile, de a crește transparența și eficiența în funcționarea instituțiilor medicale, dar și de a responsabiliza personalul medical și managementul spitalelor.

„Un stat corect, cu respect pentru români, nu poate exista în absenţa unui sistem de sănătate accesibil, eficient, cu servicii medicale decente pentru fiecare pacient”, a declarat premierul Ilie Bolojan, potrivit EVZ.

Explicația premierului

Premierul a explicat că, deși bugetele alocate sănătății au crescut constant, iar salariile din sistem au fost majorate considerabil, aceste investiții nu s-au reflectat suficient în calitatea serviciilor medicale oferite pacienților.

Citeste si…

„A venit vremea să facem ce trebuia făcut demult. Proiectul pentru care ne angajăm răspunderea în faţa Parlamentului aduce mai multă ordine şi corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienţi şi resursele alocate lor, reduce risipa şi face sistemul mai accesibil”, a adăugat Ilie Bolojan.

Reforma în Sănătate are la bază trei direcții principale

Premierul a precizat că reforma din domeniul sănătății este construită pe trei direcții esențiale. Prima vizează reorientarea pacienților de la internările spitalicești către medicina de familie și medicina ambulatorie, pentru a reduce numărul spitalizărilor inutile.

Această măsură ar putea aduce economii de peste trei miliarde de lei, bani care ar urma să fie redirecționați către servicii medicale esențiale. De asemenea, mecanismul de plată pentru medicii de familie va fi modificat: accentul va fi pus pe serviciile oferite pacienților, care vor reprezenta peste două treimi din remunerație, restul fiind calculat în funcție de numărul pacienților înscriși pe listă.

A doua direcție urmărește creșterea accesibilității la servicii medicale, mai ales pentru pacienții din zone izolate sau defavorizate. Reforma prevede introducerea îngrijirilor la domiciliu fără costuri suplimentare pentru vârstnici, bolnavi cronici și persoane cu dizabilități. Totodată, se modifică mecanismul de acces la medicamente inovative, care va deveni mai previzibil, fără a pune presiune pe bugetul public, încurajând în același timp prescrierea de medicamente generice.

Citeste si…

Spitalele, în prim-planul reformei

A treia direcție a reformei vizează responsabilizarea și performanța financiară a spitalelor. Conducerea unităților medicale va fi evaluată pe baza unor indicatori clari de performanță, iar numirile fără concurs vor fi eliminate.

Vor fi introduse sancțiuni și proceduri ferme pentru recuperarea sumelor aferente serviciilor medicale fictive. Reforma urmărește trecerea la un sistem de plată bazat pe servicii medicale reale, reducând influența criteriilor salariale în stabilirea veniturilor.

Astfel, spitalele publice vor fi încurajate să-și adapteze activitatea la nevoile reale ale populației, iar finanțarea se va corela cu performanța și calitatea actului medical.

O altă noutate importantă este introducerea categoriei de „spitale de importanță strategică”, care vor beneficia cu prioritate de investiții și dotări moderne, fiind esențiale în gestionarea situațiilor de criză medicală.

Spitalele private vor avea, de asemenea, obligații clare. Acestea vor fi nevoite să suporte costurile în cazul în care un pacient este externat nejustificat și reinternat într-un spital public în termen de 48 de ore pentru aceeași afecțiune.

Un pas decisiv pentru sistemul sanitar românesc

Prin promulgarea acestei legi, autoritățile își propun să aducă o reformă reală în sistemul de sănătate, cu accent pe eficiență, transparență și corectitudine, dar și pe creșterea calității serviciilor oferite pacienților.

Reforma în sănătate, susținută de Guvernul condus de Ilie Bolojan, reprezintă una dintre cele mai ample modificări legislative din ultimii ani în domeniu, vizând atât îmbunătățirea accesului la servicii medicale, cât și crearea unui cadru de responsabilitate pentru instituțiile și profesioniștii din sistem.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel