Sari la conținut

Doru Octavian Dumitru, internat în stare gravă. Care este starea de sanatate a atrtistului

Pacienta
Sursă foto: Getty Images
Pacient

Din cuprinsul articolului

Celebrul comediant Doru Octavian Dumitru este internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, unde a fost supus unei trombectomii, intervenție medicală prin care se îndepărtează un cheag de sânge (tromb) dintr-un vas de sânge blocat. Scopul este să se restabilească circulația normală a sângelui și să se prevină afectarea țesuturilor din zona respectivă.

Inițial, artistul fusese internat la Spitalul Județean din Bacău, județul unde urma să susțină un spectacol, înainte de a fi transferat la Suceava.

Doru Octavian Dumitru
Sursă foto: Adevarul

„În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie şi veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul şi gândul vostru bun. 

Citeste si…

Artistul îşi cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate atât în această seară cât şi în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate”, este mesajul postat de membri familiei actorului pe reţelele de socializare.

Familia cere intimitate: „Să respecte intimitatea acestor momente extrem de solicitante şi dificile, atât pentru el cât şi pentru familia lui”.

„Profundă recunoştinţă pentru mesajele de încurajare şi tuturor celor care au generozitatea să se roage în aceste clipe pentru ca acest om minunat să depăşească cu bine această încercare grea.

Citeste si…

Mulţumim din suflet echipelor de medici şi asistenţi care în ultimele ore i-au fost şi continuă să-i fie alături”, a mai transmis familia artistului, potrivit Adevarul.

Ce este trombectomia

Trombectomia este o intervenție medicală prin care se îndepărtează un cheag de sânge (tromb) dintr-un vas de sânge blocat. Procedura medicală restabilește circulația normală a sângelui și să se prevină afectarea țesuturilor din zona respectivă.

Există mai multe tipuri de trombectomie, în funcție de localizarea cheagului:

  • Trombectomia arterială – se face atunci când cheagul blochează o arteră, de obicei la nivelul membrelor sau al inimii.
  • Trombectomia venoasă – se aplică în cazurile de tromboză venoasă profundă (TVP).
  • Trombectomia cerebrală (mecanică) – se face în cazul unui accident vascular cerebral (AVC) ischemic, când un cheag blochează o arteră din creier. Este o procedură de urgență și poate salva viața pacientului dacă este făcută rapid, ideal în primele 6 ore de la debutul simptomelor.

Procedura se realizează de obicei prin cateterism, adică prin introducerea unui tub subțire (cateter) într-un vas de sânge, ghidat până la locul trombului. Medicul folosește apoi instrumente speciale pentru a extrage cheagul.

Citeste si…

Trombectomia este considerată o metodă rapidă și eficientă pentru tratamentul obstrucțiilor vasculare grave, mai ales când tratamentele medicamentoase nu sunt suficiente.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel