Din cuprinsul articolului
FOTO și VIDEO EXCLUSIV. Accident deosebit de grav în Iași. Două autoturisme au ajuns în parâul Nicolina
Înn seara zilei de 25 octombrie, un accident deosebit de grav s-a produs la Iași. Două autoturisme au căzut în râul Nicolina, în zona OMV.
Imediat mai multe echipaje medicale și de la pompieri au ajuns la fața locului.

Accident la Iași. Două mașini au plonjat în pârâul Nicolina
Din primele cercetări s-a aflat că mașina albă, era staționată și fără pasageri. Aceasta a fost acroșată de un BMW negru, cele două autoturisme ajungând în albia râului.

Mai mulți martori susțin că tinerii din BMW, responsabili de accident, ar fi ieșit din mașina neagră și ar fi fugit de la locul accidentului, scrie bzi.ro.

În accidentul din Nicolina au fost implicate șapte mașini și două trotinete.

Din primele informații, nu ar exista victime, dar mai multe mașini staționate în zonă ar fi fost avariate.
„În seara zilei de 25 octombrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în municipiul Iași, a avut loc un accident rutier.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că un șofer ar fi condus autoturismul, pe strada Arhitect Berindei, dinspre şoseaua Nicolina, moment în care ar fi pierdut controlul vehiculului şi ar fi acroşat şase autoturisme care se aflau parcate.
În urma impactului, atât autoturismul în cauză, cât şi una dintre mașinile aflate parcate, au fost proiectate în râul Bahlui, conducătorul auto părăsind locul accidentului.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, cât şi în vederea identificării conducătorului auto”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.

