Sari la conținut

Află ce pensie iei dacă ai avut un salariu între 2.000 și 6.000 de lei și ai muncit 35 de ani. Formula nouă de calcul explicată și valorile estimate în 2025.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Pensia de handicap dacă suferi de insuficiență renală

Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie 2024, a schimbat radical modul de calcul al pensiilor în România. Pe baza noii formule, 3,8 milioane de pensionari au primit bani în plus, în timp ce aproximativ 800.000 de dosare au rămas la același nivel, fără majorare.

Cei care se întreabă ce pensie pot primi după 35 de ani de muncă, în funcție de salariul avut de-a lungul carierei, pot face acum un calcul aproximativ, pe baza formulei oficiale de recalculare.

Cum se calculează pensia în 2025

Noua formulă de calcul pornește de la următoarea ecuație, notează Newsweek:

Pensia = VPR (valoarea punctului de referință) × numărul total de puncte.

Citeste si…

În prezent, VPR = 81 lei, valoare care trebuia majorată la 91 de lei la 1 ianuarie 2025, însă această creștere a fost amânată.
Următoarea ajustare este programată pentru 1 ianuarie 2026, când VPR ar urma să ajungă la 98 de lei.

Numărul total de puncte include:

  • Puncte de contributivitate, calculate pe baza salariului raportat la câștigul mediu brut;
  • Puncte de stabilitate, pentru anii în plus lucrați peste 25 de ani;
  • Puncte pentru perioade asimilate, adică anii petrecuți în armată, facultate, concediu medical sau creștere copil (0,25 puncte/an).

Cum se acordă punctele de stabilitate

Legea oferă un sistem de bonusare pentru vechimea în muncă:

  • 0,5 puncte/an pentru anii 26–30 de vechime;
  • 0,75 puncte/an pentru anii 31–35;
  • 1 punct/an pentru fiecare an peste 35 de ani lucrați.

Astfel, pentru o vechime de 35 de ani, un angajat acumulează 7,25 puncte de stabilitate, la care se adaugă aproximativ 0,75 puncte din perioadele asimilate (de exemplu, facultate sau armată), ajungând la un total de 8 puncte bonus.

Citeste si…

Cum se calculează punctajul de contributivitate

Punctajul lunar se obține prin împărțirea venitului brut lunar realizat la câștigul salarial mediu brut din anul respectiv, care, pentru anul 2024, este de 8.600 lei.
Rezultatul se adună pentru fiecare lună și se împarte la 12 pentru a obține punctajul anual.

Exemple de pensii pentru 35 de ani de muncă

Salariu de 2.000 lei brut/lună
Punctaj anual = 2.000 / 8.600 = 0,23
Puncte totale pentru 35 de ani = 8,1 + 8 puncte bonus = 16,1 puncte
Pensia: 16,1 × 81 lei = 1.304 lei

 Salariu de 3.000 lei brut/lună
Punctaj anual = 3.000 / 8.600 = 0,34
Puncte totale = 12,2 + 8 = 20,2 puncte
Pensia: 20,2 × 81 lei = 1.639 lei

Citeste si…

Salariu de 4.000 lei brut/lună
Punctaj anual = 4.000 / 8.600 = 0,46
Puncte totale = 16,2 + 8 = 24,2 puncte
Pensia: 24,2 × 81 lei = 1.966 lei

Salariu de 5.000 lei brut/lună
Punctaj anual = 5.000 / 8.600 = 0,58
Puncte totale = 20,2 + 8 = 28,2 puncte
Pensia: 28,2 × 81 lei = 2.284 lei

Salariu de 6.000 lei brut/lună
Punctaj anual = 6.000 / 8.600 = 0,70
Puncte totale = 24,5 + 8 = 32,5 puncte
Pensia: 32,5 × 81 lei = 2.630 lei

Pensia pentru 35 de ani lucrați (calcul estimativ) 

Salariu lunar brut  Pensie estimată (lei) 
2.000 lei  1.304 lei 
3.000 lei  1.639 lei 
4.000 lei  1.966 lei 
5.000 lei  2.300 lei 
6.000 lei  2.630 lei 

 

Conform legii, valoarea punctului de referință (VPR) trebuia să crească în 2025 și 2026, dar două indexări consecutive au fost anulate, ceea ce afectează direct cuantumul pensiilor pentru toți beneficiarii.

Citeste si…

Această amânare a dus la o pierdere estimată de până la 8% din valoarea reală a pensiei, în special pentru cei cu venituri mici.

Cifrele de mai sus sunt estimative și se bazează pe formula oficială din noua lege.

Valoarea exactă a pensiei este calculată individual de Casa Națională de Pensii Publice, în funcție de veniturile declarate, perioadele de contribuție și eventualele bonusuri sau deduceri.

 

 

Etichete:
Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel