Din cuprinsul articolului
Deltamed, cel mai mare producător de ambulanțe și vehicule pentru intervenții speciale din Europa de Est, va livra Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) un lot de 121 de ambulanțe de tip C, echipate cu tehnologie digitală avansată pentru teleasistență medicală. Noile vehicule sunt integrate cu platforma 4RemoteHealth, dezvoltată de compania spaniolă Zerintia HealthTech, care permite monitorizarea pacienților în timp real, transmiterea de imagini, date clinice și semne vitale direct către spitale și specialiști, încă din timpul intervenției în teren.
Ambulanțe conectate direct la sistemul național de sănătate
Cele 121 de ambulanțe vor avea acces securizat la serverele sistemului național de sănătate, permițând schimbul de informații medicale între echipajele din teren și unitățile medicale.
„Platforma 4RemoteHealth a fost singura care a îndeplinit toate cerințele tehnice pentru conectarea la infrastructura națională. Ambulanțele vor putea monitoriza și transmite în timp real date clinice, imagini, înregistrări video și informații de la defibrilatoare sau camere de inspecție. Astfel, se poate realiza un pretriaj înainte de sosirea la spital sau se poate oferi sprijin clinic specializat pentru stabilizarea pacienților în timpul transportului”, explică Mihai Gavrilă, IT Manager Deltamed.
Ambulanțele sunt construite pe șasiuri MAN TGE, conforme cu standardul european EN1789, echipate inclusiv cu ecograf, pentru diagnostic rapid înainte de internarea pacientului.
Zerintia HealthTech, compania care a creat platforma 4RemoteHealth, este specializată în tehnologii de sănătate digitală și colaborare medicală la distanță. Soluția este deja utilizată în săli de operație, secții ATI și alte zone critice, permițând consulturi rapide și schimb de date medicale în timp real.
„Digitalizarea celor 121 de ambulanțe este o primă etapă a contractului cu Deltamed, cu potențial extins pentru anii următori. Tehnologia este 100% spaniolă și transformă modul în care sunt gestionate intervențiile medicale. Platforma 4RemoteHealth permite medicilor să ofere sprijin în timp real, chiar și de la mii de kilometri distanță”, declară Joaquín Fernández de Piérola, cofondator și președinte Zerintia HealthTech.
Implementarea tehnică în România a fost realizată în colaborare cu partenerul local Healtech Solutions.

Un producător român cu portofoliu internațional
Deltamed activează pe piețele din Austria, Germania, Spania, Moldova, Bulgaria, Slovacia și Singapore. În ultimii ani, compania a livrat:
- brancarde medicalizate pentru cele 7 elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General al Aviației (2023)
- 62 de ambulanțe tip B către Ministerul Sănătății din Republica Moldova (2024)
- 300 de ambulanțe pentru Austria
Pentru extinderea capacității de producție, compania a investit 2,5 milioane de euro, inclusiv aproape 2 milioane într-o nouă unitate de producție la Aiud, județul Alba.
„Fiecare ambulanță livrată este rezultatul unui efort colectiv de cercetare, inovație și producție locală. Ne-am propus ca România să rămână un furnizor de tehnologie medicală competitiv la nivel european, cu soluții moderne, eficiente și adaptate unor scenarii diverse de intervenție”, afirmă Wolfgang Spanny, CTO Deltamed.
Fondată în 1997 la Cluj-Napoca, compania are producție în Gilău, pe o suprafață de aproape 13.000 mp și peste 270 de angajați. A construit peste 4.000 de vehicule speciale: ambulanțe, clinici mobile, vehicule pentru victime multiple, autospeciale de intervenție, unități militare, mașini de stingere și alte vehicule dedicate situațiilor de urgență. În 2022, compania a primit trei distincții de excelență din partea Bursei de Valori București, Camerei de Comerț și Transilvania Business.
Compania spaniolă, lansată în 2023 ca spin-off al Zerintia Technologies, este specializată în telemedicină, integrarea datelor clinice și colaborarea medicală în timp real. Este pionierul primei intervenții chirurgicale asistate la distanță prin tehnologie 5G.

