Din cuprinsul articolului
Academician Prof. Univ. Dr. Ioanel Sinescu, Președintele Asociației Române de Urologie, a fost recompensat la Gala Capital Top 100 Performeri în Sănătate pentru cinci decenii de activitate dedicate dezvoltării chirurgiei urologice în România. Recunoscut ca un reper al excelenței medicale, profesorul Sinescu a salvat mii de vieți și a format generații întregi de medici printr-o carieră ce combină practica clinică, cercetarea științifică și activitatea didactică.
O carieră dedicată excelenței medicale
Academicianul Sinescu și-a început parcursul profesional încă din 1979, la doar doi ani de la absolvirea Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie din București. A fost șef de promoție și ulterior admis, prin concurs, ca asistent stagiar la UMF „Carol Davila”, Catedra Urologie, Clinica de Chirurgie Urologică, Spitalul Clinic „Fundeni”.
De-a lungul anilor, a urmat numeroase stagii de perfecționare în Statele Unite, Germania, China, Israel și Franța, în domenii precum microchirurgia urologică, litotriția extracorporală, endourologia, oncologia urologică și transplantul renal. În paralel, a participat la zeci de congrese și simpozioane internaționale, consolidând poziția sa ca lider în urologie la nivel european și global.
Din 1989, a combinat activitatea didactică cu cercetarea și practica clinică, iar între 2012 și 2020 a fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Din 2022 este profesor universitar emerit.
Discursul Academicianului Prof. Dr. Ioanel Sinescu
„Important este că medicina românească progresează și progresează foarte mult. Nu aș spune că, în momentul de față, nu există centre în România la nivelul celor europene, ba chiar poate mai bune. Vă rog să nu vă mire această apreciere, pentru că așa este. Cunosc foarte bine, cel puțin în specialitatea mea, zonele fierbinți din Europa și din afara Europei încă din perioada anilor 1984, când, asistent universitar fiind, profesorul meu m-a trimis la specializare în Statele Unite. Era perioada în care aveam clauza națiunii celei mai favorizate și eram în relații bune cu SUA, iar eu am introdus chirurgia sub microscopul operator pentru prima dată în România.
Au urmat alte specializări, numeroase, astfel încât, practic, din momentul în care am preluat responsabilitatea centrului în care lucrez și acum, a trecut foarte puțină vreme până când Asociația Europeană de Urologie ne-a declarat centru de excelență. În cadrul acestei asociații, pe toți parametrii, suntem unul dintre puținele centre europene în care se practică toate cele 13 supraspecialități ale urologiei.
Este normal să fie așa, pentru că, fiind stație terminus în țară, chiar dacă am vrea, uneori nu putem. Nu avem unde să trimitem bolnavii care sunt trimiși la noi din toată țara. Și atunci am organizat totul astfel încât să avem în clinică toate cele 13 supraspecialități, încadrate cu colegi specializați în fiecare domeniu în străinătate. Astfel, când adunăm tot ceea ce face fiecare dintre ei, rezultă un întreg, iar acest întreg rămâne și progresează în continuare.”
Premiul acordat Academicianului Sinescu evidențiază excelența în chirurgia urologică și contribuția sa la dezvoltarea standardelor medicale din România. Activitatea sa a avut un impact semnificativ asupra sistemului de sănătate, prin implementarea de noi tehnici chirurgicale și prin formarea generațiilor viitoare de specialiști în urologie.
Gala a fost realizată cu sprijinul partenerilor: CATENA, SANADOR, ANTIBIOTICE IAȘI, MEDLIFE -MEDICI’S, CONSTRUCȚII ERBAȘU, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ, IMPERIAL ONE.

