Sari la conținut

PONTURI. Cum ar trebui să-și aleagă tinerii medici specialitatea și spitalul după rezidențiat

  • de
  • ;
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Regulament Rezidenţiat 2025

Concursul Național de Admitere în Rezidențiat reprezintă, în fiecare an, unul dintre cele mai importante momente pentru sistemul medical românesc. Specialiștii spun că, înaintea acestui examen definitoriu pentru cariera unui medic, persoana respectivă ar trebui să se ghideze după o serie de criterii de selecție înaintea alegerii unei specialități medicale.

Așadar, iată câteva ponturi pentru alegerea specialității și a spitalului unde un tânăr medic urmează să își petreacă următorii ani de formare. Deși pare că ordinea punctajelor dictează totul, realitatea este că o alegere potrivită ție poate influența profund satisfacția profesională, echilibrul personal și chiar parcursul profesional, după cum scrie forumultinerilormedici.com.

Citeste si…

Iată câteva aspecte pe care le poți lua în considerare atunci când faci această alegere:

Compatibilitatea cu personalitatea ta și ritmul tău de lucru

Nu toate specialitățile se potrivesc tuturor. Iată câteva întrebări care te pot îndruma într-o direcție:

  • Ești o persoană analitică, care preferă lucrul în liniște? Poate te atrag specialitățile medicale care pun accent pe detaliu sau imagistică;
  • Îți place dinamica, acțiunea și luarea deciziilor rapide? Chirurgia, terapia intensivă sau medicina de urgență pot fi opțiuni potrivite;
  • Ai o înclinație spre interacțiunea profundă cu pacienții sau spre crearea unei relații medic-pacient? Gândește-te la psihiatrie, medicină de familie, pediatrie.
  • Te pasionează mai mult exploarea unor metode noi de tratament și optimizarea lor în cele mai mici detalii (oncologie, radioterapie) sau te tentează mai degrabă parcurgerea algoritmului diagnostic (medicina internă, reumatologie)?
  • Gandește-te cât de mult atrage partea intervențională și ce procent e ocupat de proceduri în specialitatea pe care vrei să o alegi (endoscopii, cateterism, puncții)

Împărțirea aceasta nu este însă una tranșantă. Ține cont că opțiunile de mai sus se pot îmbina destul de firesc. De exemplu – medicina internă, neurologia sau cardiologia sunt specialități complexe, analitice, dar care pot avea un tempo mai dinamic într-un spital de urgență vs un spital de boli cronice.

Citeste si…

Alege o specialitate în care felul tău natural de a fi poate fi pus în valoare, în loc să reprezinte un impediment.

Expunerea și oportunitățile de învățare în timpul rezidențiatului

Nu toate centrele oferă aceleași experiențe. Uită-te la:

  • volumul de pacienți (nici prea mic, dar nici copleșitor – birocrația va câștiga teren, în defavoarea timpului pentru învățare)
  • varietatea cazurilor
  • accesul la tehnologie și proceduri
  • posibilitatea de a face gărzi cu adevărat formative

Un spital unde „ai ce vedea și ai de la cine învăța” poate face diferența.

Mentorii și mediul de lucru

O specialitate bună într-o atmosferă tensionată și care nu te susține să îți atingi potențialul poate deveni un calvar.

Informează-te despre:

  • accesul la medicii coordonatori și flexibilitatea lor față de schimbări
  • deschiderea acestora spre a explica și a te lăsa să participi activ la luarea deciziilor
  • modul în care sunt tratați rezidenții
  • programe de pregătire intra-spitalicești (cursuri, proiecte, simulări pentru specialitate)
  • deschiderea coordonatorilor către programe de pregătire în străinătate

Un mentor bun poate să îți modeleze cariera.

Aici merită făcută o mențiune – se poate întâmpla ca în timpul un stagiu din facultate să întâlnim un îndrumător entuziasmat de specialitatea în care practică. Un bun pedagog poate să îți insufle o parte amplă din pasiunea sa. Asta e foarte bine. Nu confundați, însă, aprecierea onestă pe care o aveți pentru mentori (și ceea ce vă învață) cu înclinarea pentru specialitatea în sine. Gândiți-vă dacă veți fi la fel de inspirați să lucrați și cu un alt îndrumător, eventual pe altă secție sau în alt spital, și cu aceeași dorință.

medici
Sursă foto: jennycepeda/Pixabay

Volumul de muncă și impactul asupra vieții personale

E important să știi realist ce te așteaptă:

  • câte gărzi se fac în mod obișnuit și începând cu ce an veți intra singuri ca linie de gardă
  • dacă vor fi plătite sau nu
  • cât de solicitante sunt
  • cât timp îți rămâne pentru viața personală
  • dacă specialitatea te solicită fizic sau emoțional

Nu este un semn de slăbiciune să cauți echilibru — e un semn de maturitate. Caută în permanență să te autodepășești și raportează-te întotdeauna la propria busolă. Tu știi cel mai bine în ce punct un lucru bun începe să te afecteze sau să îți genereze frustrări. E extrem de important să fii sincer cu tine atât la început, cât și pe parcurs.

Citeste si…

Oportunități de dezvoltare profesională

Gândește-te pe termen lung:

  • te atrage partea academică sau poate vrei să îți dedici timpul practicii în sine?
  • îți dorești să te implici în cercetare, conferințe, publicații?
  • vrei să înveți proceduri avansate?
  • există opțiuni pentru doctorat?

Alegerea spitalului poate influența toate acestea.

Spital multidisciplinar vs. spital cu mono-specialitate

Spitalul multidisciplinar

  • Indicat pentru specialitățile cu patologie de spectru extins care completează diagnosticele cu ajutorul altor specialități (ex. medicină internă)
  • Varietate mare de cazuri, însă expunere mai limitată la patologie rară – direcționate către spitalele de profil
  • Poți face și alte stagii din curriculum în cadrul aceluiași spital
  • În schimb, mai multă competiție între rezidenți pentru proceduri – pentru că pot fi mai rare

Spitalul cu specialitate de profil:

  • Intră în amănuntele specialității, având acces la mai multe investigații în domeniu
  • Ai follow-up la diagnosticul final al pacientului (ex. biopsierea și confirmarea histopatologică a unei glomerulonefrite și evoluția ulterioară sub tratament)
  • Cazuri complexe și rare

Spital de urgență vs spital de cronici

Patologiile diferă de la un spital la altul și pregătirea ta e bine să țină cont și de preferințele de angajare – dacă te vezi lucrând ulterior într-o clinică în care vei consulta pacienți cu patologii cronice, orientează-te către spitale de cronici. Totuși, noi recomandăm să existe o pregătire completă, din ambele categorii. Câteva soluții ar fi ori prin împărțirea altor stagii în spitale cu profil diferit, ori chiar prin divizarea stagiului de bază dacă găsești acest lucru oportun.

Caută să ai o pregătire completă pentru a fi un medic complet.

  • Preferi să ai mai mult timp la dispoziție să stai de vorbă cu pacienții? Acest lucru îl poți face mai degrabă într-un spital cu profil cronic sau cu un volum mai mic de pacienți
  • Te atrage un mediu mai dinamic, îți place să fii implicat în situații care necesită gândire rapidă și acțiune promptă? Te poți orienta spre un spital de urgență, chiar dacă specialitatea nu este neapărat una de urgențe

Perspectivele după rezidențiat

Întreabă-te încă de pe acum:

  • există posturi disponibile în specialitatea ta?
  • în ce tip de sistem vrei să lucrezi (spital public, privat, ambulator)?
  • specialitatea îți oferă flexibilitate pentru viitor?

Gândește-te la adaptabilitate — medicina se schimbă mereu.

Pune întrebările dificile

Este important să te interesezi din cât mai multe surse și cât mai avizate (medici specialiști sau colegi rezidenți care lucrează pe specialitățile respective, ideal pe secțiile respective).

O întrebare pe care noi o considerăm esențială de adresat colegilor mai mari este următoarea:

Ce anume NU îți place la ceea ce faci?

Chiar dacă te-ai hotărât că știi ce vrei sau poate încă jonglezi între 2-3 specialități este deosebit de important să adresezi această întrebare. Ori te-ar putea deturna total de la planul inițial (da, există acest risc), ori te poate ajuta să diferențiezi opțiunile între ele. De ce? Pentru că dacă există aspecte neplăcute ale unei specialități/spital, acum este momentul să le afli, nu după ce ai făcut deja alegerea. Iată câteva idei:

  • Care sunt non-negociabilele tale? Programul lung, ora de începere a acestuia (ține cont și de timpul în trafic), numărul de gărzi, oportunitățile de dezvoltare?
  • Ce îngrijorări personale are colegul mai mare care îți împărtășește aceste păreri? Pot fi lucruri la care tu nu te-ai gândit

Aspecte negative vor exista în ORICE alegere vei faceEste important să decizi pe care le poți accepta pe termen lung și pe care nu. Astfel, vei ști de la bun început care sunt dezavantajele specialității/secției tale și le vei recunoaște ca venind ”la pachet” cu alegerea făcută (în cunoștință de cauză), nu ca inconvenient apărut pe parcurs.

Ce îți spune intuiția

După ce analizezi rațional toate aspectele, mai există un criteriu: cum te simți când te vezi în specialitatea respectivă peste 10 ani? Îți stârnește entuziasm, te inspiră ideea că ai putea aduce chiar niște schimbări în acest domeniu la un moment dat? E ceva legat de această specialitate pentru care ai înclinația să te documentezi mai mult, din proprie inițiativă și pură curiozitate?

Rămâi deschis/ă oricărei posibilități. Dinamica rezidențiatului te poate influența ulterior în ajustarea deciziilor, chiar dacă inițial erai convins/ă că știi ce vrei. Este perfect normal să îți schimbi părerile pe parcurs. Definește-ți obiectivele și nu-ți fie teamă să te răzgândești dacă alegerea pe care ai făcut-o nu se va dovedi a fi cea potrivită. De fapt, cred că aceasta este cea mai mare dovadă de maturitate – a fi sincer cu tine și a face ajustări când așteptările nu îți sunt întrunite.

Informează-te așa cum o faci deja – citind articole, punând întrebări în mod direct, căutând răspunsuri. Mulțumește-le sincer celor care își oferă din timpul lor pentru a te ajuta în luarea unei decizii și păstrează-ți obiectivitatea – aceeași situație poate fi experimentată diferit de două persoane.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel