Din cuprinsul articolului
Oamenii de știință ar putea fi identificat o modalitate naturală prin care organismul să își regleze nivelul glicemiei și poftele pentru dulciuri, într-un mod asemănător medicamentelor precum Ozempic.
La șoareci și oameni, cheia ar putea fi un microb intestinal și metaboliții săi — compușii pe care îi produce în timpul digestiei.
Cercetătorii conduși de o echipă de la Universitatea Jiangnan din China au descoperit că, prin creșterea abundenței acestui microb în intestinul șoarecilor diabetici, pot „orchestra secreția de glucagon-like peptide-1”.
Cum poate un microb intestinal să imite mecanismele Ozempic
Glucagon-like peptide-1 (GLP-1) este un hormon produs în mod natural de organismul uman, care ajută la reglarea nivelului glicemiei și a senzației de sațietate. El este eliberat atunci când anumite alimente sau microbi intestinali stimulează procesul, iar exact acest mecanism este imitat de medicamente precum semaglutida, substanța activă din Ozempic.
Persoanele cu diabet de tip 2 au, de obicei, un GLP-1 afectat, ceea ce duce la un control deficitar al glicemiei. De aceea, medicamentele care imită GLP-1 sunt eficiente în tratamentul lor. Dar cercetătorii încearcă de ani de zile să descopere cum poate fi stimulată producția naturală de GLP-1 în organism.
„Tot mai multe cercetări arată că poftele alimentare provin din semnale trimise de intestin, un organ-cheie în transmiterea preferințelor alimentare”, explică autorii studiului publicat în ianuarie. „Însă genele, microbiota intestinală și metaboliții implicați în reglarea preferinței pentru zahăr rămân încă neclare.”
Microbiomul intestinal și pofta de dulce: legătura surprinzătoare
Noul studiu sugerează că microbii precum Bacteroides vulgatus și metaboliții lor ar putea influența pofta de dulce a unei persoane.
În experimentele pe șoareci, cercetătorii au observat că atunci când animalele nu puteau produce o proteină intestinală numită Ffar4, coloniile de B. vulgatus se reduceau. Aceasta determina, la rândul ei, o scădere a eliberării hormonului FGF21 — cunoscut pentru legătura cu poftele pentru zahăr.
Alte studii pe șoareci care au primit medicamente GLP-1 au arătat că aceste terapii stimulează FGF21, întărind legătura dintre hormoni, metabolism și preferințele alimentare.
În cazul oamenilor, unele cercetări arată că persoanele cu variante genetice ale hormonului FGF21 au cu aproximativ 20% mai multe șanse să se numere printre marii consumatori de dulciuri.
Mutanți genetici, preferințe alimentare și risc de diabet
Analizând probe de sânge de la 60 de pacienți cu diabet de tip 2 și 24 de persoane sănătoase, cercetătorii chinezi au descoperit că mutațiile Ffar4 — care reduc producția de FGF21 — sunt asociate cu o preferință crescută pentru zahăr. Autorii consideră că aceasta poate reprezenta un factor important în dezvoltarea diabetului.
Microbiomul intestinal ar putea fi elementul central al acestui proces.
Când șoarecii au fost tratați cu un metabolit produs de B. vulgatus, secreția de GLP-1 a crescut, ceea ce a declanșat și eliberarea hormonului FGF21. În combinație, acestea au dus la un control mai bun al glicemiei și la reducerea poftei pentru zahăr.
Deocamdată, nu se știe dacă aceste efecte se vor reproduce identic și la oameni, însă autorii studiului susțin că „aceste rezultate oferă o potențială strategie de prevenție a diabetului”.
Cercetarea a fost publicată în revista Nature Microbiology.

