Din cuprinsul articolului
Un studiu recent, realizat de un cercetător al Consiliului Național de Cercetare din Italia și publicat pe un site independent, a reaprins discuțiile despre presupusa legătură dintre vaccinarea sugarilor și prevalența autismului. Analiza prezintă corelații statistice între numărul de tipuri de vaccinuri administrate înainte de vârsta de un an și ratele raportate de autism în diverse țări. Totuși, aceste corelații au fost primite cu scepticism de comunitatea medicală internațională, care subliniază că astfel de conexiuni nu indică o relație cauzală și contrazic un corp amplu de dovezi științifice solide.
Autorul studiului, Mario Coccia, utilizează date transnaționale privind incidența autismului și calendarul vaccinurilor pentru sugari, propunând existența unei corelații puternice între intensitatea vaccinării și prevalența autismului la nivel național. Analiza raportează un coeficient ridicat de corelație, sugerând că țările cu programe extinse de vaccinare ar înregistra rate mai mari de autism.
Concluziile studiului au circulat rapid în anumite medii online, fiind preluate inclusiv de epidemiologul Nicolas Hulscher în contextul unor dezbateri deja tensionate în jurul siguranței vaccinurilor. În interpretările lor, autorii pun accent pe asocierea statistică dintre numărul de vaccinuri administrate în primul an de viață și ratele de diagnostic pentru tulburările din spectrul autist.
De ce studiul este considerat controversat
Specialiști în epidemiologie, neurodezvoltare și sănătate publică atrag atenția că studiul italian prezintă limite metodologice majore. În primul rând, analiza se bazează exclusiv pe corelații la nivel de populație, fără a demonstra o relație cauzală. Creșterea diagnosticului de autism la nivel mondial este influențată de factori bine documentați: schimbarea criteriilor de diagnostic, accesul crescut la servicii medicale, programele de screening și conștientizarea sporită a tulburărilor de neurodezvoltare.
De asemenea, compararea programelor de vaccinare din țări diferite ignoră variabile importante precum infrastructura medicală, politicile de sănătate mintală, diferențele culturale în raportarea cazurilor sau criteriile de diagnostic. Organizațiile internaționale atrag atenția că astfel de studii riscă să inducă în eroare prin suprainterpretarea unor date incomplete.
Academia Americană de Pediatrie, CDC, Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Europeană pentru Medicamente și toate marile societăți de pediatrie au analizat în ultimele două decenii sute de studii robuste pe această temă. Concluzia lor este unanimă: nu există nicio dovadă că vaccinurile cauzează autism sau alte tulburări de neurodezvoltare.
Cele mai ample cercetări – inclusiv studii care au urmărit sute de mii de copii – nu au identificat nicio legătură între vaccinarea timpurie, numărul de doze, tipurile de vaccin și apariția autismului. Mecanismele biologice propuse de unele teorii online au fost infirmate, iar studiile care au sugerat inițial o conexiune au fost retrase sau invalidate din cauza erorilor metodologice.
De ce apar astfel de corelații și cum pot fi interpretate corect
Experții în epidemiologie explică faptul că simpla coincidență între două tendințe statistice nu implică un raport cauzal. Pe măsură ce programele de vaccinare au devenit mai extinse, în paralel au crescut și eforturile globale de diagnosticare corectă a tulburărilor de spectru autist. Această simultaneitate nu indică o relație directă.
În plus, studiile serioase asupra autismului arată că tulburările de neurodezvoltare încep încă din perioada prenatală, influențate de factori genetici complexi și de un număr redus de factori de mediu care nu includ vaccinurile.
Chiar dacă studiile controversate atrag atenția publicului, comunitatea medicală subliniază importanța informării bazate pe dovezi. Vaccinurile rămân unul dintre cele mai eficiente instrumente de prevenție, contribuind la reducerea dramatică a mortalității infantile și la dispariția multor boli grave.
De asemenea, medicii atrag atenția că amânarea vaccinării copiilor expune populațiile la riscuri reale: reapariția unor boli eradicate, complicații severe și scăderea imunității colective.
