Din cuprinsul articolului
O urgență medicală petrecută luni la prânz în stația de metrou Ștefan cel Mare din București a blocat pentru zeci de minute fluxul normal al trenurilor și a generat aglomerație în mai multe stații de pe magistrală.
Un bărbat care se afla într-unul dintre trenuri și-a pierdut cunoștința, iar în ciuda intervenției rapide a echipajelor SMURD, acesta a fost declarat decedat.
Pasagerii au alertat echipajele de intervenție
Incidentul s-a produs în jurul orei prânzului, când unui bărbat i s-a făcut rău în timpul călătoriei. Martorii au solicitat de urgență intervenția salvatorilor, iar echipajele SMURD au intrat în tren pentru a-i acorda asistență medicală.
Eforturile de resuscitare au durat mai multe minute, însă medicii au confirmat decesul la fața locului. Primele informații indică posibilitatea unui stop cardio-respirator.
Circulația trenurilor, restricționată: metroul a funcționat în „stil pendulă”
Pe durata intervenției, Metrorex a restricționat circulația în zona stației Ștefan cel Mare, trenurile fiind nevoite să ruleze pe o singură linie. Situația a dus la timpi mari de așteptare și la aglomerație în stațiile adiacente.
Directorul Metrorex, Mariana Miclăuș, a explicat pentru Știrile PRO TV modul în care a fost gestionată situația:
„Avem o urgență medicală într-un tren la stația Ștefan cel Mare. Echipajul SMURD este acolo și imediat ce i se va acorda primul ajutor, circulația o să revină la normal. Cineva a leșinat, posibil un atac de cord. Deocamdată așteptăm să vedem ce spune SMURD-ul.”
Aceasta a precizat că traficul nu a fost complet blocat: trenurile au circulat în „stil pendulă”, adică alternativ, pe singura linie disponibilă, până la reluarea normală a programului.
Aglomerație și întârzieri pe magistrală
Limitarea circulației a afectat mai multe stații din zonă, călătorii fiind nevoiți să aștepte trenurile mai mult decât în mod obișnuit. Imaginile surprinse de pasageri arată peroane aglomerate și trenuri care intrau în stații la intervale mai mari.
Metrorex a anunțat că va analiza împreună cu echipajele medicale circumstanțele exacte ale incidentului.
Doar cu câteva săptămâni în urmă, un alt incident a provocat oprirea circulației la Piața Unirii 1, unde fumul gros provenit dintr-o defecțiune tehnică a dus la evacuarea călătorilor.

