Sari la conținut

Un test de sânge poate diagnostica cu o acurateţe de 97% scleroza laterală amiotrofică (SLA)

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
inovaţie şi prevenţie pentru SLA

Din cuprinsul articolului

Scleroza laterală amiotrofică sau SLA este o boală neurodegenerativă progresivă gravă care afectează neuronii măduvei spinării și sistemul nervos central. Această maladie omoară încet neuronii motori, ceea ce duce la pierderea mișcării musculare voluntare, cum ar fi mersul pe jos și mâncatul.

Dar oamenii de ştiinţă au făcut încă un pas pentru diagonsticul precoce al acestei boli cumplite – un simplu test de sânge ar putea fi, în viitor, un instrument util pentru diagnosticarea mai rapidă a sclerozei laterale amiotrofice (SLA).

Astfel, o analiză de sânge, bazată pe microARN, ar putea accelera diagnosticul sclerozei laterale amiotrofice cu o precizie ridicată. Scleroza laterală amiotrofică (SLA) este o boală neurodegenerativă progresivă, iar una dintre cele mai mari probleme este dificultatea stabilirii diagnosticului precoce, unii pacienţi aşteptând peste un an de la debutul simptomelor până la confirmarea bolii, iar până la 68% sunt iniţial diagnosticaţi greşit.

Precizie de 97%

Noua metodă promite un diagnostic rapid şi precis, reducând întârzierile care afectează în prezent mulţi pacienţi. Cercetători de la Brain Chemistry Labs, o organizaţie americană non-profit, au dezvoltat un test rapid de sânge care poate identifica SLA cu o acurateţe de 97% dintr-o singură recoltare.

Citeste si…

Testul se bazează pe analiza a 788 de probe de sânge, provenite de la 393 de pacienţi cu SLA şi 395 de persoane sănătoase, potrivite ca vârstă şi sex, incluse ca grup de control. Metoda identifică pacienţii cu SLA, şi, totodată, poate exclude şi persoanele care nu au boala.

sange
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Testul utilizează analiza particulelor de microARN (miARN), secvenţe genetice scurte implicate în reglarea sintezei proteinelor. Aproximativ 10% dintre pacienţi au o formă moştenită de SLA, cu transmitere ereditară în familie, în timp ce 90% dintre cazuri sunt sporadice, fără antecedente familiale cunoscute. Potrivit autorilor, această abordare deschide posibilitatea diagnosticării SLA în stadii cât mai timpurii ale bolii.

Citeste si…

În prezent nu există teste comerciale capabile să identifice precoce formele sporadice, iar noul test bazat pe microARN s-a dovedit la fel de precis atât pentru cazurile ereditare, cât şi pentru cele sporadice.

„Pentru SLA, care duce de obicei la deces în decurs de doi până la cinci ani de la apariţia simptomelor, o întârziere de un an în stabilirea diagnosticului este pur şi simplu inacceptabilă”, a declarat dr. Rachael Dunlop, primul autor al studiului publicat în revista Molecular Neurobiology, potrivit 360medical.ro.

Citeste si…

Potrivit cercetătoarei, noul test le-ar putea permite pacienţilor să înceapă tratamentul mai devreme în evoluţia bolii. Rezultatele au fost prezentate la International Symposium on ALS/MND, care s-a desfăşurat în luna decembrie în Statele Unite iar echipa de cercetare caută în prezent o companie de diagnostic care să facă testul disponibil comercial.

avatar image
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel