Sari la conținut

Ce spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre primele șase luni de mandat

  • de
  • ;
sursa foto: Alexandru Rogobete/Facebook

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat public un bilanț al primelor șase luni de mandat, vorbind despre investițiile din spitale, accelerarea proiectelor finanțate prin PNRR și modificări de organizare în sistemul sanitar.

 

Ce spune ministrul Sănătății despre primele șase luni de mandat

În postare, ministrul afirmă că, în cele șase luni de mandat, „au avut loc schimbări reale de reașezare a sistemului de sănătate”, menționând că acestea au fost gândite atât pentru pacienți, cât și pentru funcționarea pe termen lung a sistemului.

Printre proiectele evidențiate se numără investițiile în centrele pentru mari arși, unde sunt în derulare lucrări de sute de milioane de lei. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, investiția se apropie de 350 de milioane de lei, cu un stadiu de realizare de peste 90%, în timp ce la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș valoarea proiectului depășește 380 de milioane de lei, cu un progres de aproximativ 80% și termen de finalizare în mai 2026. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, investiția este de 280 de milioane de lei, lucrările fiind în execuție, cu finalizare estimată în 2027.

Un alt punct central al bilanțului îl reprezintă proiectele derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul susține că programul a fost renegociat pentru a evita blocarea investițiilor, precizând că opt spitale și-au păstrat finanțarea prin PNRR, alte nouă au primit finanțare din fonduri europene, iar un spital este deja finalizat. Potrivit datelor prezentate, până în iulie 2026 ar urma să fie date în folosință alte șapte unități sanitare.

Citeste si…

În ceea ce privește plățile efectuate prin PNRR, Alexandru Rogobete indică o creștere semnificativă față de anii anteriori: 108 milioane de lei în 2023, 1,1 miliarde de lei în 2024, iar în 2025 – 735 de milioane de lei în primul semestru și 2,5 miliarde de lei în al doilea. În total, Ministerul Sănătății ar fi plătit 4,45 miliarde de lei, reprezentând peste 61% din bugetul PNRR alocat sănătății.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut o trecere în revistă a principalelor măsuri și proiecte derulate în această perioadă, fără a prezenta și evaluări externe sau date comparative independente cu privire la aceste realizări.

„Nu spun că am rezolvat totul. Spun că direcția este clară, iar schimbarea este reală”

Citeste si…

 

Schimbări privind prevenția și a listei medicamentelor și a programelor naționale  susținute de către stat

În domeniul prevenției, ministrul afirmă că a fost creat un cadru coerent de screening pentru cancerul de sân, col uterin și colorectal, precum și extinderea screeningului neonatal și dezvoltarea rețelei de îngrijiri paliative, inclusiv la domiciliu. Totodată, potrivit bilanțului prezentat, au fost introduse 41 de molecule noi compensate și gratuite, în special pentru oncologie, neurologie, boli rare și boli infecțioase, inclusiv HIV.

În postare este menționată și investiția de 374 de milioane de lei într-un centru de cercetare și producție de medicamente critice la Antibiotice Iași, proiect prezentat ca o măsură de creștere a siguranței farmaceutice. De asemenea, ministrul susține că au fost extinse programele de tip „Acțiuni Prioritare”, inclusiv pentru pacienții cu accident vascular cerebral, bugetul alocat fiind majorat la 66 de milioane de lei, iar pentru secțiile ATI a fost crescut bugetul cu peste 25% față de semestrul anterior.

Citeste si…

 

Reguli noi părivind organizarea concursurilor și a eveluarii pentru managerii de spitale și șefilor de secții

Alexandru Rogobete afirmă că au fost introduse reguli noi privind organizarea concursurilor pentru managerii de spitale și șefii de secție, precum și obligația publicării periodice a rapoartelor de activitate, cu indicatori de performanță medicală, economică și administrativă. Tot în acest context, ministrul menționează modificări privind integrarea clinică a cadrelor didactice din sistemul medical, pentru a reduce birocrația și a asigura continuitatea actului medical.

 

Reorganizarea ambulatoriilor de specialitate, un program care vine în sprijinul pacienților și scăderii spitalizărilor

Bilanțul face referire și la reorganizarea ambulatoriilor de specialitate, unde a fost permisă extinderea programului până la ora 20.00, a fost crescut punctul de plată per serviciu medical și au fost reabilitate și dotate 69 de ambulatorii prin PNRR, cu investiții de peste 400 de milioane de lei.
În finalul postării, ministrul Sănătății afirmă că direcția reformelor este „clară”, dar admite că nu toate problemele sistemului au fost rezolvate, anunțând că anul viitor sunt prevăzute noi măsuri și intervenții în domeniul sănătății.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
avatar image
Popescu Daniela

Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție. Experiență profesională și formare: Daniela a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde și-a descoperit pasiunea pentru jurnalismul de sănătate. Înainte de a se alătura echipei DoctorulZilei.ro, a colaborat cu diverse publicații online și reviste de specialitate, unde a acoperit teme variate precum inovațiile medicale, alimentația echilibrată, tendințe în medicina preventivă și campanii de informare publică. Rol la DoctorulZilei.ro: În cadrul DoctorulZilei.ro, Daniela Popescu realizează zilnic articole de informare, știri de ultimă oră din domeniul medical, reportaje despre noile descoperiri științifice și interviuri cu specialiști. Ea este cunoscută pentru modul clar în care explică subiecte complexe și pentru responsabilitatea cu care tratează informațiile de interes public, verificând întotdeauna sursele și promovând educația pentru sănătate. Abilități și expertiză: Redactare și editare: Articole de actualitate, interviuri, reportaje și analize. Documentare: Identificarea surselor credibile, verificarea

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel