Sari la conținut

Anchetă la Spitalul Județean Constanța, după ce un copil a intrat în moarte cerebrală

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Spitalul Județean Constanța se află în centrul unui scandal de proporții! După cazul copilului de 2 ani aflat în moarte cerebrală după ce a fost operat la această unitate sanitară, părinții unui alt copil reclamă se pare un caz similar. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va fi demarată o anchetă privind ”conduita terapeutică” din cele două cazuri.

Familia unui copil în vârstă de doi ani şi cinci luni acuză cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal. Ulterior, starea copilului s-a agravat, au apărut septicemia şi o disfuncţie multiplă de organe. Familia susţine că a lipsit consultul neurochirurgical timp de trei zile după operaţie şi că nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore. În prezent, copilul a fost transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti şi se află în moarte cerebrală.

Mai exact, micuțul Denis, în vârstă de doi ani și cinci luni, a fost adus la Spitalul Județean Constanța înainte de Crăciun. Micuțul acuza dureri abdominale, iar starea lui s-a înrăutățit în câteva ore. Băiețelul abia mai putea respira când a fost adus la spital, susțin părinții. La insistențele acestora, i s-a făcut un CT și astfel i s-a pus un diagnostic: volvulus intestinal cu necroză, o afecţiune extrem de gravă în care intestinul subţire se sugrumă singur şi blochează irigarea cu sânge.

Copilul a fost operat de urgență, însă starea lui nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă. Părinții acuză personalul spitalului de nepăsare, susținând că Denis, imediat după operație, nu a fost consultat neurologic, pentru a se afla dacă septicemia i-a afectat creierul, susțin părinții.

Citeste si…

„S-a aflat că există şi edem cerebral şi era ireversibil, iar şansele de supravieţuire sunt spre zero şi un pneumotorax drept. De ce nu s-a făcut la Constanţa şi nu s-a văzut la Constanţa şi s-a văzut aici, când nu s-a mai putut face nimic?”, întreabă, revoltat, tatăl băiatului.

Un alt caz medical controversat

Tot la Spitalul Județean Constanța, o fetiţă de doar şase ani, Anca, a fost operată de apendicită, iar ulterior a ajuns în Capitală, în moarte cerebrală.

Mama fetiței aduce, și ea, acuzații grave personalului de la Spitalul Județean Constanța, reclamând că Anca, la 10 minute după ce a ieşit din operaţie, a intrat în stop cardiorespirator.

Citeste si…

„A venit doamna doctor, a luat-o la palme, să vadă dacă are reacţie, nu avea nicio reacţie. A ţipat la personalul care trebuia să se uite la ea că nu a fost în stare să se uite la fată, că nu a observat mai repede. A stat în stop cam cinci minute.

Să plătească pentru aceşti doi copii nevinovaţi. Cu acelaşi diagnostic, edem cerebral amândoi, moarte cerebrală amândoi, din acelaşi spital”, spune mama, citată de observatornews.

Conducerea spitalului a aflat din presă de nereguli

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanța susțin că ar fi aflat despre cele două cazuri din presă. Conducerea spitalului spune că s-a autosesizat şi a demarat o anchetă internă, pentru a afla exact ce s-a întâmplat.

Corpul de control al Ministerului Sănătății ajunge luni la Spitalul Județean Constanța, pentru a face verificări în scandalul medicilor care ar fi fost scutiți de gărzi. Cu această ocazie vor fi investigate și cazurile celor doi copii aflați în moarte cerebrală, mai notează sursa citată.

Citeste si…

„Am fost în contact cu preşedintele Colegiului Medicilor din România care va demara o anchetă medicală cu privire la conduita terapeutică”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

avatar image
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel