Din cuprinsul articolului
Ce schimbări aduce 2026 la pensii, alocații și salarii. Ministrului Muncii, Florin Manole, a făcut noi declarații pe acest subiect într-o emisiune TV. Uite la ce să se aștepte românii din aceste categorii. Acesta a spus că sunt decizii luate de Guvernul Bolojan.
Pensiile, alocațiile și salariile în 2026

Ministrul Muncii a confirmat că în 2026 pensiile, alocațiile și salariile din sectorul public rămân înghețate, după deciziile incluse în primul pachet de măsuri al Guvernului Bolojan.
Florin Manole a afirmat la Digi24 că statul are la dispoziție mecanisme și fonduri europene pentru sprijinirea angajărilor, însă multe dintre aceste măsuri așteaptă încă acordul politic final. Declarațiile vin în contextul în care apar temeri privind falimente în rândul micilor întreprinderi, concedieri și reduceri în administrația publică.
PSD a propus un pachet de relansare economică
Ministrul a spus că PSD a propus încă din toamnă un pachet de relansare economică, în care intră subvenționarea locurilor de muncă pentru anumite categorii vulnerabile. El a indicat în special tinerii care se angajează pentru prima dată.
Potrivit lui Florin Manole, există posibilitatea acordării unei subvenții pentru tinerii la primul job, finanțată din fonduri europene. Mecanismul ar presupune sprijinirea angajatorului timp de doi ani, cu condiția ca tânărul să fie păstrat în firmă încă 18 luni, pe contract pe perioadă nedeterminată.
Manole a precizat că proiectul legislativ este deja redactat și că bugetul necesar există, însă aplicarea efectivă depinde de acordul guvernului.
Pensiile, alocațiile și salariile din sectorul public rămân înghețate în 2026
Florin Manole a confirmat că pensiile rămân înghețate în 2026, după decizia guvernului de a bloca punctul de pensie încă din primul pachet de măsuri. El a afirmat că aceeași decizie se aplică și alocațiilor pentru copii, precum și salariilor din sectorul public, pe tot parcursul anului.
Ministrul a spus că Guvernul analizează, ca măsură compensatorie, acordarea unui sprijin financiar pentru pensionarii cu cele mai mici venituri, în funcție de resursele bugetare disponibile.
În acest context, Manole a reamintit existența unui sprijin lunar de 50 de lei pentru gospodăriile cu venituri foarte mici, acordat pe loc de consum. Măsura, care fusese inițial limitată până în martie, a fost prelungită până la finalul anului 2026.
Înghețarea punctului de pensie în 2026
Ajutorul se adresează persoanelor care locuiesc singure sau gospodăriilor cu venituri sub pragul stabilit și are ca scop reducerea impactului creșterii prețurilor la energie. Ministrul a spus că alte măsuri, inclusiv pentru gaze, ar putea fi anunțate separat de Ministerul Energiei.
Florin Manole a mai transmis că înghețarea punctului de pensie, a alocațiilor și a salariilor a fost adoptată în pachetul 1 de măsuri al Guvernului Bolojan, iar sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici rămâne condiționat de resursele bugetare, citează Capital.
„Din primul pachet Bolojan a decis înghețarea punctului de pensii. În compensare vom putea veni, dacă ne permit resursele, cu un sprijin pentru pensionarii cu venituri mici. Și alocațiile au aceeași soartă. Sunt lucruri care au fost adoptate în pachetul 1. În sectorul public salariile rămân înghețate pe parcursul acestui an”, a declarat Florin Manole.

