Din cuprinsul articolului
Guvernul analizează un proiect benefic pentru românii vulnerabili. În acest context, primăriile ar putea primi atribuții extinse în sprijinirea consumatorilor vulnerabili de energie electrică, inclusiv posibilitatea de a solicita furnizorilor să nu deconecteze acești clienți de la rețea.
Potrivit proiectului, primăriile vor putea interveni pentru a preveni debranșarea clienților vulnerabili și a celor afectați de sărăcie energetică doar dacă își asumă plata contravalorii energiei electrice neachitate, în termenele prevăzute de legislația în vigoare. Scopul declarat al inițiativei este protejarea categoriilor sociale expuse riscului energetic, fără a afecta funcționarea pieței sau situația financiară a furnizorilor.
Nota de fundamentare a proiectului
Nota de fundamentare a proiectului subliniază că „acei clienți considerați drept vulnerabili și clienții afectați de sărăcie energetică ar trebui să fie protejați în mod adecvat împotriva debranșărilor de la alimentarea cu energie electrică, fără a leza, în același timp, ceilalți participanți la piață”, potrivit Profit.ro.
Documentul mai precizează explicit că nicio măsură de sprijin implementată de autoritățile locale nu trebuie să creeze prejudicii financiare furnizorilor de energie.
Sprijin pentru consumatori vulnerabili
Pentru definirea categoriilor de consumatori vulnerabili, proiectul de act normativ stabilește o serie de criterii care trebuie avute în vedere. Printre acestea se numără nivelul veniturilor, ponderea cheltuielilor cu energia în venitul disponibil, eficiența energetică a locuințelor, precum și dependența critică de echipamente electrice din motive de sănătate, vârstă sau alte condiții speciale.
„Clienții vulnerabili și clienții afectați de sărăcie energetică sunt protejați împotriva deconectării de la alimentarea cu energie electrică, în condițiile implementării de către autoritățile publice centrale, prin elaborare de norme legislative, sau de către autoritățile publice locale, prin decizia Consiliului Local a unor măsuri adecvate.
Orice măsuri care se adoptă privind consumatorii vulnerabili nu trebuie să împiedice deschiderea efectivă și funcționarea pieței și sunt notificate Comisiei, după caz, în conformitate cu legislația europeană. Aceste notificări pot, de asemenea, să includă măsurile luate în cadrul sistemului general de asigurări sociale”, mai prevede proiectul.
Măsuri concrete de sprijin

Proiectul mai stabilește că Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, împreună cu Ministerul Finanțelor și autoritățile publice locale, vor institui, prin hotărâre de Guvern, măsuri concrete de sprijin pentru consumatorii vulnerabili și pentru clienții afectați de sărăcie energetică, cu scopul achitării facturilor la energie electrică.
Pentru a evita deconectările, furnizorii de energie, împreună cu autoritățile locale, vor avea obligația de a informa din timp clienții vulnerabili despre alternativele disponibile. Acestea pot include educarea și informarea consumatorilor cu privire la drepturile lor, surse de sprijin pentru evitarea deconectării, sisteme de plată anticipată, audituri energetice, servicii de consultanță, planuri alternative de plată sau consiliere pentru gestionarea datoriilor.
„Autoritățile publice locale identifică și implementează soluțiile pentru evitarea deconectării (…) pentru clienții vulnerabili și cei afectați de sărăcie energetică”, se mai arată în proiect.
În paralel, pe circuitul parlamentar se află și un proiect de lege care vizează unitățile administrativ-teritoriale cu statut de prosumatori, persoanele sau gospodăriile care produc și consumă simultan energie, de obicei prin panouri fotovoltaice instalate acasă.
„Unitățile administrativ-teritoriale care produc energie electrică din surse regenerabile de energie și înregistrează un surplus față de propriul consum pot utiliza această energie în vederea compensării parțiale sau totale a facturilor la energie electrică ale consumatorilor vulnerabili, persoane fizice cu domiciliul pe raza unității administrativ-teritoriale respective”, prevede proiectul de lege.
Compensarea ar urma să se realizeze „prin decontarea echivalentului valoric al energiei produse și livrate în Sistemul Electroenergetic Național, în baza unui mecanism local reglementat de autoritatea deliberativă, în favoarea unuia sau mai multor flimizori de energie electrică, în numele consumatorilor beneficiari”, se arată în document.

