Din cuprinsul articolului
Pentru multe cupluri, infertilitatea nu începe în cabinetul medicului, ci mult mai devreme – în căutările online, în recomandările primite de la prieteni, în analize făcute „preventiv”, fără o direcție clară.
Prima consultație de infertilitate este, de fapt, momentul în care toate aceste frânturi de informații sunt puse cap la cap.
„Majoritatea cuplurilor ajung la prima consultație cu foarte multe întrebări și, paradoxal, cu foarte puține răspunsuri clare. Rolul meu este să transform acest amalgam de informații într-un plan medical coerent, adaptat exact situației lor”, explică Dr. Carina Harnagea, medic specialist în infertilitatea cuplului.
Discuția care face diferența
Consultația începe cu un dialog detaliat, care poate dura mai mult decât se așteaptă mulți pacienți. Sunt analizate durata încercărilor de a obține o sarcină, istoricul ginecologic și obstetrical, eventuale sarcini pierdute, intervenții chirurgicale, boli cronice, tratamente urmate, dar și stilul de viață.
Dr. Carina Harnagea, medic specialist în infertilitatea cuplului: „Infertilitatea este o problemă de cuplu, nu un diagnostic pus rapid, ce vizează doar unul din parteneri. De aceea, prima consultație este construită ca o discuție amplă, în care fiecare detaliu – oricât de minor ar părea – poate conta.”
Ecografia – prima „radiografie” a fertilității
Un pas esențial al primei întâlniri este ecografia ginecologică. Aceasta oferă informații-cheie despre uter, ovare, eventuale fibroame, chisturi, semne de endometrioză sau indicii despre rezerva ovariană.
„Ecografia de la prima consultație ne poate oferi indicii extrem de valoroase. Sunt situații în care, în câteva minute, identificăm explicații pentru ani întregi de încercări nereușite. Este una dintre cele mai importante investigații de start”, explică Dr. Carina Harnagea.
Ce analize se recomandă după prima consultație?
La finalul primei întâlniri, cuplurile primesc un set de recomandări personalizate. Nu există o „listă standard” valabilă pentru toată lumea, însă cele mai frecvente analize recomandate includ:
Pentru femeie:
- analize hormonale (AMH, FSH, LH, estradiol, progesteron, prolactină, TSH);
- evaluarea rezervei ovariene;
- teste pentru excluderea unor infecții sau inflamații;
- investigații imagistice suplimentare, dacă este necesar;
- în anumite cazuri, teste genetice sau imunologice.
Pentru bărbat:
- spermograma și spermocultura;
- teste hormonale, atunci când există suspiciuni clinice;
- investigații suplimentare andrologice, în funcție de rezultate.
Dr. Carina Harnagea, medic specialist în infertilitatea cuplului: „Un aspect foarte important este că nu recomand analize la întâmplare. Fiecare investigație are un scop clar. Vreau ca pacienții să știe de ce fac un anumit test și cum ne ajută rezultatul lui în stabilirea strategiei de tratament.”
Mai mult decât investigații
Pentru multe cupluri, prima consultație aduce un sentiment neașteptat de calm.
„Infertilitatea este dificilă emoțional, iar lipsa explicațiilor o face și mai apăsătoare. Când există un plan clar și un dialog deschis, anxietatea scade considerabil. Prima consultație este, de fapt, începutul unei relații medicale bazate pe încredere și colaborare”, adaugă dr. Carina Harnagea.

