Din cuprinsul articolului
O tuse persistentă, arsuri la stomac și o oboseală care nu mai ceda. Pentru Kerie Ivory, mamă a doi copii din Marea Britanie, acestea au fost primele semnale ale unei boli rare și greu de recunoscut: cancerul neuroendocrin. Timp de peste un an, simptomele au fost puse pe seama rinitei, astmului sau refluxului gastric. Diagnosticul real a venit abia după 15 luni și mai multe consultații, când investigațiile digestive au scos la iveală tumori intestinale.
Astăzi, la 52 de ani, trăiește cu metastaze la ficat, coloană și coaste și cu o realitate greu de acceptat: medicii pot interveni doar dacă leziunile cresc suficient de mult. Până atunci, este nevoită să aștepte.
Cum se poate „ascunde” un cancer în spatele unor simptome banale
Primele semne au părut inofensive: tuse seacă, reflux acid, secreții nazale. Ulterior au apărut balonări severe, dureri abdominale și o epuizare care o obliga să aleagă între a mânca și a face un duș.
Colonoscopia a fost momentul de cotitură. Endoscopul nu a putut avansa din cauza unei formațiuni tumorale. Au urmat intervenții chirurgicale extinse: ganglioni limfatici, segmente din intestinul subțire și gros, valva ileocecală, apendicele, o parte din ficat și vezica biliară au fost îndepărtate.
Cancerul primar se afla la nivelul valvei ileocecale, zona care separă intestinul subțire de cel gros. Boala se răspândise deja în ganglioni, iar scanările recente au arătat noi leziuni osoase și hepatice.
Ce este, de fapt, cancerul neuroendocrin
Cancerul neuroendocrin pornește din celule care au rol dublu: nervos și hormonal. Acestea există în mai multe organe – stomac, pancreas, plămâni, intestin – motiv pentru care boala poate apărea în zone diferite ale corpului.
Există două forme principale:
-
tumori neuroendocrine (NET), de obicei cu evoluție lentă
-
carcinoame neuroendocrine (NEC), mult mai agresive
Simptomele diferă de la un pacient la altul și pot include:
-
scădere neintenționată în greutate
-
oboseală accentuată
-
dureri abdominale
-
diaree, balonare, gaze
-
arsuri gastrice persistente
-
manifestări asemănătoare astmului
-
erupții cutanate cu senzație de „val” de căldură
-
tuse cronică
Tocmai această varietate duce frecvent la diagnostice greșite, precum sindrom de colon iritabil, astm sau chiar menopauză.
Potrivit datelor furnizate de Neuroendocrine Cancer UK, peste jumătate dintre pacienți sunt diagnosticați în stadii avansate, iar drumul până la un diagnostic corect poate dura ani.
O boală rară, dar în creștere
În Anglia, aproximativ 6.000 de persoane primesc anual un diagnostic de cancer neuroendocrin. Analizele organizației arată că incidența a crescut cu peste 300% în ultimele două decenii, un ritm mult mai rapid decât în cazul multor alte tipuri de cancer.
Un motiv important este dificultatea depistării precoce. Tumorile pot fi mici, cu evoluție lentă, iar simptomele sunt ușor atribuite altor afecțiuni mult mai frecvente.
„Este greu să trăiești cu un cancer care crește încet”
Pentru Kerie Ivory, viața de zi cu zi s-a redus la pași mici. Oboseala severă a forțat-o să renunțe la serviciu. Uneori, o singură activitate pe zi este tot ce poate gestiona.
„Este devastator să știi că ai cancer și să nu îl tratezi activ”, spune ea. „Alte tipuri de cancer primesc tot arsenalul terapeutic. Eu sunt nevoită să aștept.”
Copiii ei știu că boala nu va dispărea complet și că vor exista perioade în care va avea nevoie din nou de tratament. Este o formă de supraviețuire diferită, care presupune ani de monitorizare și incertitudine.
Lisa Walker, director executiv al Neuroendocrine Cancer UK, subliniază că această boală nu urmează tiparul clasic al cancerului: „Nu este mereu despre vindecare sau declin rapid. Mulți oameni sunt nevoiți să trăiască cu ea mult timp. Întârzierile de diagnostic și îngrijirea inegală provoacă suferință reală și pierd timp prețios.”
Cancerul neuroendocrin arată cât de periculoase pot fi simptomele „obișnuite” atunci când persistă. Tusea cronică, refluxul, balonarea sau oboseala extremă pot ascunde afecțiuni grave, mai ales când se acumulează în timp.
Pentru medici, provocarea rămâne recunoașterea timpurie. Pentru pacienți, cheia este să nu accepte explicații incomplete atunci când corpul transmite clar că ceva nu este în regulă.
