Categories: Ştiri sănătate

A fost inventat „spray-ul de dezinfectare a aerului”, eficient împotriva virusului care provoacă COVID-19

Deşi nu mai este o urgenţă sanitară la nivel global, pandemia de COVID-19 continuă să facă victime şi, potrivit estimărilor OMS, 1.000 de europeni îşi pierd viaţa în fiecare săptămână din cauza complicaţiilor bolii.

Există încă multe persoane care se tem de contaminarea în spaţiile publice, folosind în continuare măşti de protecţie şi dezinfectanți sanitari.

În sprijinul acestora, dar şi al cadrelor medicale, o firmă din din Statele Unite a lansat în premieră un tip de dezinfectant eficient pentru curăţarea suprafețelor în mediul înconjurător.

Mai exact, divizia de dezinfectanți a companiei Reckitt a anunțat marți că va începe să vândă în Statele Unite un „spray de dezinfectare a aerului” care ucide 99,9% din virusurile și bacteriile transmise prin aer.

„De fapt, studiasem anterior în jurul dezinfectării aerului, dar aș spune că punctul de cotitură s-a născut cu adevărat din pandemia de Covid”, a declarat Chris Jones, director al diviziei pentru cercetare și dezvoltare de la Reckitt.

Spray-ul, despre care compania producătoare spune că ajută la reducerea răspândirii agenților patogeni care se transmit prin aer, cum ar fi răceala, gripa și, mai nou, coronavirusul, a fost aprobat de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA.

Formula conține molecule active care sunt de natură higroscopică, ceea ce permite moleculelor să se atașeze de microorganismele suspendate în aer.

Odată atașate, moleculele descompun membrana structurală a microorganismului, ceea ce duce la distrugerea acestuia, a declarat compania citată de Reuters, potrivit 360medical.ro.

Recent Posts

Accident cu victime multiple pe Podul Basarab din Capitală

UPDATE. Cele șapte victime au fost transportate unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din apropiere,…

24 de minute ago

Medic pediatru, semnal de alarmă privind epidemia de rujeolă: Pentru fiecare caz vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri

Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenţia că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare…

55 de minute ago

Alimente INTERZISE persoanelor care au probleme renale

Creatinina este un produs metabolic din mușchii noștri care este excretat în mod normal prin…

o oră ago

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit

Pacientul care a primit pentru prima dată în istorie un rinichi de la porc a…

2 ore ago

Cea mai importantă VITAMINĂ pentru persoanele cu diabet

Medicii nutriţionişti recomandă suplimentarea dietei zilnice cu o anumită vitamină, acordând atenție modului în care…

2 ore ago

Alarmant: Celulele corpului uman pot îmbătrâni chiar și 5 ani în doar o zi

Calcularea vârstei biologice a celulelor și țesuturilor umane prin însumarea modificărilor epigenetice ar putea să…

3 ore ago

Citeste si: