Adio transplant de păr. Cercetătorii au descoperit leacul pentru chelie

Oamenii de știință din SUA și Marea Britanie au făcut un pas uriaș în descoperirea unui leac pentru calviție-leac ce poate fi disponibil în doar câțiva ani.

Pentru prima dată, cercetătorii de la Columbia University Medical Center din New York și de la University of Durham, au reușit să dezvolte foliculi noi din care cresc fire de păr. Potrivit profesorului Angela Chirsitiano, această descoperire are potențialul de a revoluționa tratamentele pentru pierderea părului.

Tehnica a presupus recolatrea unor cellule de la baza foliculului de păr, numite papile dermie. Aeste cellule au fost apoi clonate în laborator și apoi implantate în grefe de piele.

Cercetătorii au folosit cellule recolatate din foliculii de păr proveniți de la șapte donatori. În cinci din șapte cazuri, pe grefele de piele au crescut fire de păr.

Descoperirea este un pas uriaș înainte către descoperirea unor noi tratamente pentru calviție.

Deși  prea devreme de estimat cam cât va costa un astfel de tratament, specialiștii susțin că va fi mai ieftin decât transplantul de păr.

 

Recent Posts

Anevrismul aortic. Medicamentul care poate salva multe vieți

Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință…

20 de minute ago

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…

49 de minute ago

Ceaiul care ajută la reumatism și la controlul zahărului din sânge

De aceea, iubitorii de ceai sunt mereu în căutarea unor variante care pot aduce beneficii…

o oră ago

Sâmbăta Mare 2024. Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci

Sâmbăta Mare 2024. Sâmbăta Mare este ultima zi înainte de Paște. Pentru credincioși, este o…

2 ore ago

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

2 ore ago

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic