ALERTĂ OMS: E o adevărată epidemie! Simptomele bolii de care suferă peste 400 de milioane de oameni

Circa 422 milioane de adulți din întreaga lume suferă de diabet, de patru ori mai mult decât în anul 1980, potrivit primului raport privind cazurile de diabet la nivel mondial publicat miercuri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care subliniază „amploarea enormă” a acestei boli cronice al cărei progres este legat în special de flagelul în creștere al obezității, informează agenția France Presse.

„Diabetul progresează. Nu mai este o maladie predominantă din țările bogate, diabetul fiind în creștere necontenită peste tot, însă într-o manieră mai accentuată în țările cu venituri medii”, a afirmat directorul general al OMS, Margaret Chan, în prefața raportului pe această temă.

La nivel global, OMS estimează că 422 de milioane de adulți aveau diabet în anul 2014, comparativ cu 108 milioane în anul 1980.

În 2012, diabetul a ucis 1,5 milioane de oameni din întreaga lume, la care trebuie adăugate cele 2,2 milioane de decese cauzate de boli legate de diabet, ceea ce duce la un total de 3,7 milioane de decese.

OMS prevede că în 2030 diabetul va fi a șaptea cauză de deces în lume.

Mai mult de jumătate dintre diabeticii din lume trăiesc în Asia de Sud-Est și în regiunea Pacificului, unde obiceiurile alimentare s-au schimbat în ultimii ani, notează AFP.

Studiul a OMS a denunțat „pierderile economice considerabile” legate de diabet, atât pentru persoanele afectate de această boală, cât și pentru sistemele de asigurări de sănătate.

Diabetul este o boala cronică gravă care apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină (hormonul care reglează concentrația de zahăr din sânge) sau în cazul în care organismul nu utilizează în mod corespunzator insulina pe care o produce.

Potrivit OMS, insulina, care este principalul tratament pentru diabet, rămâne un produs farmaceutic greu de obținut.

Potrivit agenției ONU, insulina și medicamente antidiabetice orale nu sunt în general disponibile în unele țări sărace. Mai mult decât atât, medicamentele esențiale pentru controlul diabetului, cum ar fi cele utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale, sunt rareori disponibile în aceste țări și în cele cu venituri medii.

OMS solicită statelor membre să acorde o atenție specială diabetului și să pună în aplicare planuri naționale de luptă împotriva diabetului zaharat, mai ales pentru a permite accesul la insulină la un preț accesibil.

Organizația a subliniat „enorma amploare a problemei diabetului”, dar și „posibilitatea inversării tendințelor actuale” și a cerut statelor sale membre să elaboreze planuri naționale pentru combaterea acestei boli.

OMS insistă pe necesitatea descurajării consumului de tutun și de produse alimentare dăunătoare pentru sănătate și de încurajare a exercițiilor fizice regulate.

„Nu există nici o soluție simplă pentru a lupta împotriva diabetului”, recunoaște OMS, subliniind faptul că „fiecare are un rol de jucat”, mai notează AFP.

OMS consacră diabetului următoarea Zi Mondială a Sănătății, marcată la 7 aprilie 2016. Organizația subliniază că, într-o mare proporție, cazurile de diabet pot fi prevenite. Experiența a arătat că măsuri simple de modificare în stilul de viață pot fi eficiente în prevenirea sau întârzierea diabetului zaharat de tip 2. Menținerea unei greutăți normale, practicarea exercițiilor fizice cu regularitate și o alimentație sănătoasă pot reduce riscul de diabet.

De asemenea, organismul ONU amintește că diabetul poate fi tratat, poate fi controlat și gestionat pentru a preveni complicațiile. Un acces mai bun la diagnostic, la învățarea auto-îngrijirii și la tratamente accesibile sunt elementele determinante ale răspunsului la boală.

Prevenirea și tratarea diabetului zaharat implică o acțiune pe scară largă pentru a atinge obiectivul 3 de dezvoltare durabilă, și anume de a reduce cu o treime până în 2030 povara mortalității premature legate de bolile netransmisibile. În atingerea acestui obiectiv au un rol de jucat multe sectoare ale societății: guvernele, angajatorii, educatorii, producătorii, societatea civilă, sectorul privat, mass-media și toți cei interesați, scrie OMS pe site-ul său.

Patru semne de alarmă

1. SETEA EXCESIVĂ. Este unul dintre primele semne de diabet.Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată şi urinarea frecventă sunt demne de îngrijorare, ca şi pierderile sau creşterile inexplicabile în greutate. “Diabetul este o boală extrem de perfidă pentru că o lungă perioadă evoluează fără niciun semn. Când apare setea, urinarea, boala este deja într- o fază extrem de avansată”, avertizează medicul  Nicolae Hâncu, preşedintele onorific al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

2. DURERI DE CAP. Pe măsură ce nivelul glicemiei creşte apar simptome adiţionale precum dureri de cap, vedere înceţoşată sau senzaţia de slăbiciune.

3. INFECŢII. Mai târziu apar şi alte complicaţii: tăieturile simple şi rănile superficiale se vindecă foarte greu, apar frecvent infecţii urinare şi mâncărimi.

4. DISFUNCŢII SEXUALE. Statisticile arată că până la 70% dintre bărbaţii cu diabet au probleme de potenţă. Motivul: diabetul afectează vasele de sânge şi terminaţiile nervoase din zona genitală, ceea ce face erecţia şi orgasmul dificile. La femei, apare uscarea vaginului. “Diabetul este însoţit chiar de la debut de foarte multe complicaţii, de aceea el trebuie prevenit. Dacă e depistat prediabetul se poate preveni convertirea acestuia în diabet”, explică medicul Nicolae Hâncu.

Recent Posts

Rugăciunea puternică pe care Arsenie Boca o rostea de Paște

Părintele Arsenie Boca rămâne fără îndoială drept unul dintre cei mai milostivi pelerini ai secolului…

56 de minute ago

Cât timp se pot păstra ouăle la frigider. Mulți români fac o greșeală care îi poate îmbolnăvi

Indiferent de forma preferată de preparare, ouăle sunt o parte esențială a alimentației umane. Nu…

o oră ago

Horoscop Camelia Pătrășcanu. O zodie își poate schimba viața! Are parte de ajutor divin

Camelia Pătrășcanu susține că o zodie poate să-și schimbe viața. Însă trebuie să facă astăzi…

2 ore ago

Când e cazul să mergi urgent la oftalmolog. Medic: „Nu îţi dai seama că suferi de această afecţiune”

Medicul Adriana Furtună a discutat, la Sfatul Sănătății cu Andreea Cigolea, despre degenerescența maculară, dar…

2 ore ago

Ce se întâmplă cu tensiunea arterială la o oră după ce bei cafeaua

Ce se întâmplă cu tensiunea noastră arterială la 1 oră după ce am băut o…

3 ore ago

Ce înseamnă dacă ți se stinge lumânarea de la Înviere până să ajungi acasă

An de an, în Sâmbăta Mare, o minune are loc în Biserica Sfântului Mormânt din…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic