Categories: Ştiri sănătate

Aproape 1.000 de candidaţi la sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti a anunţat că la sesiunea extraordinară a examenului de Rezidenţiat din data de 14 mai s-au înscris 962 de candidaţi.

Sesiunea este organizată în contextul în care, după sesiunea din noiembrie a anului trecut, a rămas un număr de 628 de locuri şi posturi neocupate.

„14 mai 2023 este o zi importantă pentru că Ministerul Sănătăţii organizează o sesiune extraordinară a concursului de rezidenţiat. Concursul va fi derulat în centrul universitar Bucureşti pentru ocuparea locurilor şi posturilor rămase libere în sesiunea Noiembrie 2022.

Aş vrea să subliniez faptul că pentru cele 628 locuri şi posturi scoase la concurs s-au înscris 962 de candidaţi, ceea ce reprezintă o cifră importantă, având în vedere faptul ca practic sunt scoase la concurs doar locurile rămase neocupate în sesiunea din Noiembrie 2022.

Principalele specialităţi pentru care vor fi acum locuri sunt specialităţi chirurgicale, de exemplu 99 locuri de chirurgie generală, dar şi chirurgie pediatrică, chirurgie vasculară, ortopedie şi traumatologie, dar şi un număr important de locuri pentru medicina de urgenţă: 93, precum şi locuri de medicină de familie, medicină internă, neonatologie, geriatrie şi gerontologie şi altele. Specialităţile vor fi alese de candidaţii care vor obţine punctajul de promovabilitate, în ordinea punctajului obţinut”, a declarat pentru news.ro preşedintele CMMB.

În opinia medicului Cătălina Poiană cea mai delicată problemă legată de resursa umană din sănătate este repartiţia inegală a personalului medical pe teritoriul ţării, în centrele universitare existând un număr mare de medici, faţă de restul regiunilor, care sunt deficitare pe anumite specialităţi.

„Cred că este foarte important că s-a organizat această sesiune suplimentară de rezidenţiat, deşi logistica organizării nu este deloc simplă, pentru că întărirea resursei umane în sănătate este o prioritate.

O problemă importantă este însă legată de repartiţia inegală a personalului medical pe teritoriul ţării: în centrele universitare există un număr mare de medici, spre deosebire de alte zone din ţară unde avem un deficit important pe unele specialităţi.

Este important să asigurăm o distribuţie echilibrată a resursei umane pe întreg teritoriul ţării. Ne dorim ca locurile în această sesiune să se ocupe în totalitate, şi vreau să le urez tuturor candidaţilor mult succes”, a precizat Prof. Dr. Poiană.

Ce probleme au medicii rezidenţi din România

Dr. Răzvan-Petru Năstasă, preşedintele Societăţii multidisciplinare a Medicilor Rezidenţi, a vorbit despre sesiunea extraordinară din 14 mai ca fiind o soluţie corectă. Medicul a explicat şi de ce crede personal că rămân foarte multe locuri libere la medicina de urgenţă, făcând referire la program, responsabilitate dar şi la disponibilitatea la efort.

„Cred că este un lucru bun, în fiecare an rămân anumite locuri şi posturi care nu se ocupă, de exemplu în 2020 – 2021 au rămas în jur de 250, 300 de locuri neocupate pe sesiune şi de fiecare dată existau anumite petiţii sau anumite cereri care spuneau ”Faceţi cumva ca aceste locuri să fie disponibile!”.

Petiţionarii atunci propuneau ca nota minimă de promovare a examenului de Rezidenţiat să fie mai scăzută, eu nu ştiu dacă asta este soluţia, în schimb soluţia aleasă de minister în acest an, cu o nouă sesiune de Rezidenţiat pentru ocuparea acelor locuri, este una inspirată şi corectă pentru toată lumea.

Acum, legat de motivul pentru care rămân aceste locuri, într-adevăr este o situaţie mai complexă care diferă de la specialitate la specialitate. Cred că trebuie să facem o analiză mai complexă asupra a ceea ce înseamnă să fii medic de urgenţă, care este programul de lucru, ce-i nemulţumeşte pe medicii care şi-au ales de exemplu medicină de urgenţă sau medicină de familie, cred că ar trebui autorităţile să facă mai multe studii.

De exemplu, legat de medicină de urgenţă, pentru a fi medic de urgenţă trebuie să ai în primul rând un psihic foarte robust, te confrunţi cu cazuri foarte grave, oricum ai o responsabilitate foarte mare şi trebuie să gândeşti foarte repede şi nu cred că i se poate reproşa cuiva că nu alege medicină de urgenţă. În al doilea rând, ai nevoie de o disponibilitate foarte mare la efort, nu e vorba de un program de lucru obişnuit de la 9 la 5 la birou, acolo nu, faci foarte multe gărzi de noapte, ai program foarte intens, foarte aglomerat şi trebuie să ai această disponibilitate pe termen lung să faci această specialitate.

Cred că aici este cheia, cel puţin legată de medicina de urgenţă, legat de celelalte specialităţi sunt chestiuni separate, lumea din exterior poate consideră că medicina este cam la fel pe fiecare specializare şi că diferă doar două-trei chestiuni dar de fapt viaţa unui medic radiolog de exemplu cum sunt eu este poate diferită de viaţa unui medic de urgenţă, a unui medic de familie”, a explicat Dr. Năstasă.

Despre dorinţa de a rămâne în ţară a medicilor. Preşedintele Societăţii Medicilor Rezidenţi spune că perspectiva unui loc de muncă asigurat în domeniul în care s-au pregătit i-ar determina pe mulţi dintre ei să rămână să profeseze în ţară.

Recent Posts

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

59 de secunde ago

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

32 de minute ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

o oră ago

Cancer: Acestea sunt cele cinci simptome „tăcute” îngrijorătoare ale ”ucigașului tăcut”

Cancer. Potrivit studiilor, există peste 200 de tipuri de cancer, care pot afecta diferite organe…

2 ore ago

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi: Consecințe negative pentru sănătate

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…

3 ore ago

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic