Sari la conținut

Atenționare pentru cei care stau la curte. Ce trebuie să facă românii la fiecare două luni

casa
Sursă foto: Getty Images
Ce trebuie să faci daca locuiești la curte

Atenționare pentru cei care stau la curte. Sezonul căpușelor este de obicei între lunile martie și octombrie, dar poate dura mai mult, iar românii care stau la curte trebuie să șă știe la ce risc se supun  pentru sănătate.

Cum să scapi de căpușe dacă locuiești la curte

Căpușele pot deveni o problemă semnificativă pentru cei care trăiesc la curte. Aceste insecte reprezintă o amenințare serioasă datorită riscului de a transmite boli periculoase.

Având în vedere creșterea numărului și extinderea zonei lor de răspândire, este esențial să aplicăm măsuri preventive pentru a le ține departe.

 

Aceste insecte preferă locurile umbroase, călduroase și umede, motiv pentru care grădinile din apropierea pădurilor sau cele înconjurate de iarbă înaltă, arbuști joși și frunze căzute pot deveni un mediu ideal pentru dezvoltarea lor.

Mai mult, animalele precum cerbii, rozătoarele sau vulpile sunt adesea purtătoare de căpușe, iar prezența acestora în curte poate crește riscul infestării. Astfel, limitarea accesului acestor animale poate reduce semnificativ riscul de apariție a căpușelor.

Fiind extrem de mici, căpușele sunt greu de observat cu ochiul liber. Perioada de activitate maximă pentru aceste insecte se întinde din aprilie până în octombrie, astfel că este important să verifici regulat grădina în această perioadă.

Metode pentru combaterea căpușelor

muscatura de capuse
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Un truc simplu este să folosești o lanternă pentru a inspecta zonele umbroase din apropierea gardului sau a marginii grădinii. O altă metodă eficientă este să tragi o bucată de material textil pe sol – acest lucru poate ajuta la identificarea mai rapidă a căpușelor.

Există mai multe opțiuni pentru a reduce populația de căpușe din curte. Pulverizarea de pesticide este o metodă eficientă, cu o rată de succes ce variază între 68% și 100%.

Totuși, dacă preferi soluții naturale, poți folosi pământ de diatomee, un tratament ecologic care deshidratează și distruge căpușele. Acesta trebuie aplicat în jurul curții o dată la două luni, în perioada activă a căpușelor, dar și după ploi puternice, care pot spăla pulberea.

Dacă ai păsări în curte, acestea pot contribui la controlul populației de căpușe, deoarece mănâncă insecte, inclusiv căpușe. Cu toate acestea, nu te aștepta să scapi complet de ele doar prin prezența păsărilor. Este esențial să îngrijești regulat gazonul și spațiile verzi din jurul casei, prin tunderea ierbii și curățarea zonei de frunze moarte și arbuști.

În concluzie, prevenirea și combaterea căpușelor presupun o abordare atentă și regulată a mediului din jurul casei tale. Fie că optezi pentru tratamente chimice sau soluții naturale, este important să acționezi rapid pentru a proteja sănătatea ta și a celor din jur.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel