Categories: Ştiri sănătate

Avertismentul unui cercetător la Cambridge: Nu scăpăm de pandemie nici la anul. Degeaba ne vaccinăm noi, dacă…

Din cuprinsul articolului

Geneticianul Mircea Iliescu, cercetător la Universitatea Cambridge atrage atenția că nu vom scăpa de pandemie nici la anul și că vaccinarea este ineficientă, dacă nu ajunge peste tot în lume. 

„Nu scăpăm de pandemie nici măcar anul viitor. Degeaba ne vaccinăm noi în Europa dacă vaccinurile nu prea ajung în alte părţi ale lumii. Problema e că pot să apară noi şi noi tulpini care să ajungă apoi la noi, iar atunci o luăm de la capăt,” a atenționat cercetătorul, potrivit adevarul.

Vaccinurile ne ajută

Geneticianul spune că pandemia se va reduce datorită vaccinării, dar nu crede că vom scăpa de tot.

„La anul se vor mai linişti lucrurile, dar nu cred că de tot. Vaccinurile pot să facă două lucruri: dacă eşti vaccinat, o varianta este să faci boală respectivă, adică să fii infectat, dar să nu ai o formă gravă a bolii. Altă variantă, cea mai grozavă, este să nu o mai faci deloc, adică să oprească şi răspândirea, deci să oprească infectarea. În cazul nostru, la milioanele de morţi pe care le avem în urma Covid, esenţial este să oprim boala severă.

Iar vaccinurile pe care le avem acum în Europa, e dovedit că în proporţie de peste 90% spre 100% împiedică, deci dacă eşti vaccinat nu mai dezvolţi o formă severă. E diferenţa între viaţă şi moarte, este cam ce ne interesează pe noi în momentul acesta, când avem spitalele copleşite. Sunt deja date care arată că în proporţie de două treimi opresc chiar şi transmiterea. Dacă e adevărat, vom opri şi răspândirea virusului, deci vom aduce pandemia aproape spre un minim”, explică Mircea Iliescu.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

8 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

9 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

9 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

10 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

10 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică