Categories: Ştiri sănătate

Bărbat, de 55 ani, paralizat! Efectul neașteptat al vaccinului. Medicii nu au nicio explicație

Din cuprinsul articolului

Efecte vaccin. Un bărbat în vârstă de 55 de ani din India, care a rămas paralizat după un accident produs în 2017, susține că a început să meargă, după ce a făcut vaccinul anti-Covid, lucru care nu poate fi explicat deocamdată de medici.

Mai mult, bărbatul nici nu mai putea să vorbească în urma accidentului, iar după vaccin a început și să vorbească, notează Mirror.

Dularchand Munda, în vârstă de 55 de ani, a fost rănit grav la coloana vertebrală în urma unui accident de mașină și a rămas țintuit la pat și incapabil să vorbească. Însă la câteva ore după ce și-a făcut vaccinul antiCovid el a spus că a început să își simtă picioarele și chiar a reușit să meargă, cu ajutorul unui baston, și chiar a putut să vorbească pentru prima dată după accident.

Medicii sunt uimiți

“Mă bucur că am făcut acest vaccin. Îmi pot mișca iar picioarele după ce m-am vaccinat pe 4 ianuarie. Mi-a revenit vocea și mi-am mișcat picioarele”, a declarat el.

În câteva clipuri, bărbatul apare ridicicându-se din pat și plimbându-se.

Afirmațiile sale au luat prin surprindere medicii locali, care au chemat o echipă specializată pentru a analiza cazul.

„Sunt uimit să văd acest lucru. Dar trebuie certificat de oamenii de știință. Dacă și-ar fi revenit dintr-o afecțiune care dura de câteva zile, ar fi fost de înteles, dar și-a revenit brusc după o afecțiune veche de patru ani. Starea sa de sănătate de după vaccinare este incredibilă”, a declarat doctorul Jitendra Kumar.

Albel Kerketta, responsabilul centrului de sănătate Petarwar, a spus că mai multe informații vor fi disponibile în câteva zile, după ce specialiștii vor face câteva cercetări în legătură cu afecțiunea lui Dularchand Munda și cu recuperarea sa.

Familia bărbatului spune că după accident acesta a primit tratament, dar nimic nu l-a ajutat în recuperarea totală.

Recent Posts

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

20 de minute ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

50 de minute ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

o oră ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

2 ore ago

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

2 ore ago

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic