Cancerul poate fi învins și în România. Poveștile pacienților care s-au vindecat

Cancerul poate fi învins şi în România. Dar mai greu, şi cu mult noroc! Bolnavii trebuie să nu prindă o criză a medicamentelor oncologice şi să găsească un aparat de radioterapie funcţional. Le mai trebuie medici inimoşi sau o fundaţie umanitară care să ajute. Este povestea multor pacienţi români, învingători în lupta cu diverse tipuri de cancer de sânge.

Iuliana are 24 de ani şi este studentă la Medicină. Acum 5 ani, pe când dădea admitere la facultate, şi-a făcut un set de analize din cauza unor simptome ciudate. Avea să afle că suferă de boala Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic.

La mine a apărut într-un mod atipic. Nu ştiu cum a ajuns să fie durerea lombară primul simptom. Era foarte puternică, luam analgezice de două ori pe zi,” a povestit Iuliana Iordan pentru digi24.ro.

A început tratamentul odată cu anul universitar şi a studiat intens hematologia. Acum, când a înţeles boala şi a scăpat de ea, îi încurajează pe cei care au aceeaşi maladie.

În primul rând, să aibă răbdare pentru că durează foarte mult tratamentul până intră în remisie, dar pentru boala pe care am avut-o eu sunt şanse foarte mari să termine cu totul, să supravieţuiască,” a precizat Iuliana.

Diana abia are 3 săptămâni de când analizele confirmă că s-a vindecat de cancer limfatic. A fost diagnosticată în decembrie anul trecut, după o răceală care nu se mai vindeca.

Tratamentul a durat 6 luni, a presupus 8 cure de chimioterapie pe care le-am suportat relativ bune faţă de alţi pacienţi si bănuiesc ca datorita varstei,” a povestit Diana Neagoe.

În ambele cazuri a contat foarte mult încrederea pacientului în şansele de vindecare. Continuarea pe digi24.ro.

Recent Posts

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

8 minute ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

38 de minute ago

Cancer: Acestea sunt cele cinci simptome „tăcute” îngrijorătoare ale ”ucigașului tăcut”

Cancer. Potrivit studiilor, există peste 200 de tipuri de cancer, care pot afecta diferite organe…

2 ore ago

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi: Consecințe negative pentru sănătate

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…

3 ore ago

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

3 ore ago

Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri” consumau

 Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic