Categories: Ştiri sănătate

Care este cel mai bun POST, recomandat de părintele Necula: ”Măcar refuzați să vă mâncați APROAPELE”

Unul dintre cei mai apreciaţi preoţi creştin ortodocşi din Mitropolia Ardealului, Constantin Necula, spune că a posti înseamnă a iubi, iar cei ce nu pot posti de mâncare, să refuze „să îşi mănânce aproapele”.

„Dacă m-ar întreba cineva ce înseamnă a posti, aş spune că nu există cuvinte pentru a explica iubirea. A posti înseamnă a iubi. A iubi pe Dumnezeu şi pe tine, omul, trup şi suflet. A iubi pe om, aproapele şi departele tău. A nădăjdui că iubirea aceasta nu te confuzează, nu te aşază îndoielnic în colţurile confuze şi sincretiste ale lumii. A posti înseamnă să stai mereu de partea lui Dumnezeu care stă de partea omului”, a declarat, pentru Agerpres, preotul Constantin Necula.

Părintele îi sfătuieşte pe credincioşi „să refuze să fie tâlhăriţi şi ucişi de Irozii noilor minciuni”.

„A posti înseamnă a pregusta din exerciţiul fundamental al Învierii. O să spuneţi că acesta-i Postul Crăciunului… Am să vă spun că aşa este şi totuşi cântăm ‘Florile-s dalbe, flori de măr’. Iar merii înfloresc primăvara, semn al anotimpului Învierii. De pe culmea păstorilor din Betleem, din înaltul cerului de unde Îngerii vestesc Naşterea lui Hristos, din frângerea de munte ce este Peştera Betleemului se vede culmea Golgotei, Învierea dând sens Naşterii. Aşa cum Împărtăşania dă sens Postirii. Fiţi curajoşi şi încercaţi să vă descoperiţi Dumnezeul Cel Viu. Nu lăsaţi să vi se fure bucuria Crăciunului ori nădejdea Învierii. Refuzaţi să fiţi tâlhăriţi şi ucişi de Irozii noilor minciuni, care induc frica şi duc spre ucidere orice gând de pruncească strălucire. Staţi limpeziţi de lumina Stelei, cu Magii, intelectualii smeriţi ai căutării adevărate”, a mai spus Constantin Necula.

Totodată, el a afirmat că sinceritatea faţă de Dumnezeu este unul din sentimentele care ar trebui să-l însoţească pe orice credincios pe parcursul Postului Naşterii Domnului.

„Şi dacă nu puteţi posti de mâncare, refuzaţi să vă mâncaţi aproapele. Fiţi sinceri cu Dumnezeu. Atât. Curajoşi, sinceri şi limpeziţi de nădejde. Post cu Dumnezeu. Atentul nostru Antrenor de performanţă”, a mai afirmat Constantin Necula.

Astăzi este Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului, cum este numit de credincioşi. De mâine, începe Postul Crăciunului.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

9 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

10 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

10 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

11 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

11 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia