Din cuprinsul articolului
Candida auris este o ciupercă microscopică, descoperită pentru prima dată în 2009, care a reușit în doar câțiva ani să devină una dintre cele mai periculoase amenințări din spitale. Este vorba despre un patogen extrem de rezistent, greu de detectat și capabil să provoace infecții severe, în special la pacienții vulnerabili.
Potrivit conf. dr. Gabriel Popescu, medic primar boli infecțioase, Candida auris are câteva trăsături care o fac deosebit de periculoasă. Se transmite rapid, rezistă la tratamentele antifungice standard și colonizează pielea și mediul înconjurător cu o viteză remarcabilă. În câteva ore poate fi identificată pe obiectele dintr-un salon spitalicesc, ceea ce o transformă într-o sursă constantă de infecție.
Transmitere accelerată și colonizare de durată
Un aspect esențial în cazul acestei ciuperci este capacitatea sa de a coloniza pielea umană fără a provoca imediat simptome. Persoanele colonizate rămân purtătoare mult timp, chiar ani, cu toate că nu dezvoltă boala. Acești purtători devin însă surse de infecție pentru alți pacienți, mai ales în mediile spitalicești, unde se află persoane cu imunitate scăzută.
„Odată colonizată, o persoană poate rămâne așa vreme îndelungată. Nu tratăm colonizarea, dar este esențial să o detectăm pentru a preveni infecțiile și răspândirea”, precizează conf. dr. Popescu.
Colonizarea înseamnă prezența fungului pe piele sau mucoase, fără simptome. Persoana nu este bolnavă, dar poate transmite agentul patogen. În schimb, infecția apare atunci când Candida auris pătrunde în sânge sau alte organe, provocând simptome grave. În aceste cazuri, prognosticul este rezervat.
Infecțiile cu Candida auris sunt greu de tratat și pot avea o rată de mortalitate care depășește 30–50%, uneori chiar 70%, în funcție de starea generală a pacientului și de comorbiditățile asociate.
Simptome și manifestări clinice
Simptomele unei infecții cu Candida auris sunt adesea nespecifice, ceea ce complică diagnosticarea. Printre manifestările posibile se numără:
- febră persistentă care nu răspunde la tratamente obișnuite;
- frisoane și stare generală alterată;
- semne de infecție la nivelul rănilor sau cateterelor;
- simptome respiratorii dacă plămânii sunt afectați;
- confuzie, oboseală extremă sau dificultăți de respirație în cazurile severe.
„Simptomele pot fi confundate cu cele provocate de alte boli, mai ales la pacienții care sunt deja grav bolnavi. De aceea, suspiciunea clinică este esențială”, avertizează medicul.
Candida auris nu poate fi identificată cu metodele clasice folosite în laboratoarele de microbiologie. Este nevoie de aparatură specializată, softuri actualizate pentru identificarea fungilor și, foarte important, de o suspiciune clinică fermă din partea medicului.
„Dacă clinicianul nu se gândește la Candida auris, laboratorul nu o va căuta. Comunicarea între echipa medicală și laborator este crucială pentru a depista infecția”, spune conf. dr. Gabriel Popescu.
Tratamentele existente și provocările terapeutice
Tratarea infecțiilor cu Candida auris este complicată din cauza rezistenței sale la antifungicele uzuale. Medicamentele din clasa echinocandinelor sunt în prezent prima linie de tratament, dar există cazuri în care acestea nu mai sunt eficiente.
În infecțiile severe, pot fi utilizate azoli sau amfotericina B, dar răspunsul terapeutic este adesea imprevizibil. În unele situații, este necesară intervenția chirurgicală pentru drenajul infecțiilor profunde.
Riscul de infecție este crescut la pacienții internați pe termen lung, în special cei din secțiile ATI, oncologie sau geriatrie. Alte categorii vulnerabile sunt:
- persoanele în vârstă;
- bolnavii cu cancer, diabet sau boli autoimune;
- pacienții care folosesc dispozitive invazive (catetere, ventilatoare);
- cei care au primit tratamente îndelungate cu antibiotice sau antifungice.
În lipsa unui vaccin, prevenirea rămâne cea mai eficientă armă împotriva Candidei auris. Unitățile medicale trebuie să implementeze protocoale stricte de igienă, dezinfecție și izolare a pacienților colonizați sau infectați. De asemenea, este esențială utilizarea corectă a echipamentului de protecție și respectarea riguroasă a procedurilor de control al infecțiilor nosocomiale.
Pentru populația generală, menținerea unei igiene personale adecvate, evitarea automedicației cu antibiotice și consultarea rapidă a unui medic în caz de simptome persistente sunt recomandări de bază.
