Ce este şi cum prevenim conjuctivita, boală de sezon estival

Conjunctivita este o inflamaţie a mucoasei pleoapelor, iar cauzele care determină conjunctivita pot fi: diversele infecţii (cu virusuri, cu bacterii – gonoreea sau chlamydia), factori iritanţi (precum şampoanele, praful, fumul de ţigară, gazele şi alţi poluanţi din mediu, clorul folosit în tratarea apei din piscine) sau alergenii (în special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact).

Specialiştii avertizează că se poate transmite de la o persoană la alta conjunctivita de cauză infecţioasă, însă nu determină complicaţii serioase dacă este diagnosticată şi tratată precoce.

Simptomele conjunctivitei diferă în funcţie de gradul inflamaţiei conjunctivei şi se manifestă prin înroşirea mucoasei conjunctivale, lăcrimare intensă, secreţie alb-gălbuie, care se depozitează la rădăcina genelor şi colţul ochiului, în special după somn, secreţie verzuie, densă, senzaţie de mâncărime. De asemenea, bolnavul poate simţi arsuri oculare, având vederea înceţoşată şi fotofobie (sensibilitate crescută la lumină).

Când apare oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar consultul medical la medicul de specialitate. Oftalmologul va realiza o examinare minuţioasă a ochiului, va recolta cu ajutorul unui tampon steril o probă din secreţia oculară patologică, pentru analiza de laborator şi va indica tratamentul medical adecvat tipului de conjunctivită.

Pentru prevenirea conjunctivitei, Direcţia de Sănptate Publică Bihor recomandă să se protejeze ochii în activităţi ce produc mult praf sau substanţe poluante, să se evite scăldatul în locuri care nu sunt amenajate corespunzător, să se evite folosirea produselor cosmetice în exces sau a celor expirate. Când se simte mâncărime, durere sau senzaţia unui corp străin în ochi, să se evite frecatul zonei oculare cu mâinile, deoarece se poate răspândi infecţia în zonă.

Medicii mai recomandă spălarea mâinilor cât mai des cu apă şi săpun, iar dacă cineva din familie are conjunctivită, nu trebuie folosite aceleaşi aşternuturi şi prosoape. Persoanele care poartă lentile de contact trebuie să asigure curăţarea cu atenţie a acestora înainte şi după folosire pentru a îndepărta bacteriile; când infecţia deja a apărut, pentru a evita complicarea acesteia, este mai bine să se poarte ochelari decât lentile de contact.

 

Recent Posts

TRADIŢII. Ce se dă de pomană în prima zi de Paște?

În dimineața din prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru…

5 minute ago

Experții avertizează: Respirația urat mirositoare poate fi un simptom al unui tip de cancer

Experții fac avertizări cu privire la un un tip de cancer: Respirația urat mirositoare poate…

35 de minute ago

Prognoza meteo de Paște: Ploi în jumătate de ţară, cald în cealaltă jumătate

Avertizare meteorologică de Paște. ANM a făcut noi avertizări meeorologice: Sun prognozate ploi pe jumătate…

o oră ago

Anevrismul aortic. Medicamentul care poate salva multe vieți

Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință…

2 ore ago

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…

2 ore ago

Ceaiul care ajută la reumatism și la controlul zahărului din sânge

De aceea, iubitorii de ceai sunt mereu în căutarea unor variante care pot aduce beneficii…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic