Ce înseamnă când mortul zâmbeşte? Ce trebuie să faci în casa unde este ţinut mortul. Cele mai importante tradiții la o înmormântare

Momentul în care viața se încheie este un moment firec în ciclul vieții, deși pentru cei dragi este un moment foarte tragic. Pe lângă durerea pierderii persoanei iubite, moartea aduce cu o sine o povoară grea: organizarea ritualului de înmormântare.

Înmormântarea presupune respectarea unor dogme creștine, obiceiuri străvechi, tradiții și superstiții.

Ce înseamnă când mortul zâmbeşte în sicriu

De cele mai multe ori, faptul că mortul zâmbeşte în sicriu este corelat cu faptul că acesta a plecat împlinit de pe această lume. Se spune că persoana care a decedat nu a avut regrete când şi-a dat ultima suflare şi că a murit împăcat. În unele zone ale ţării, acest lucru este corelat cu vremea. Se presupune că, din acel moment, vremea va fi una frumoasă şi bună pentru agricultură.

În realitate însă, acest lucru este datorat procesului de îmbălsămare.Dacă persoana decedată a avut parte de o moarte violentă sau plină de suferinţă, muşchii acestuia vor rămâne oarecum contractaţi.

De cele mai multe ori această situaţie este întâlnită la persoanele care mor din cauze naturale şi în somn. În acest caz persoana este relaxată şi multă lume corelează „liniştea care i se citeşte pe chip” cu faptul că aceasta ar zâmbi.

Descoperă mai jos obiceiurile de înmormântare, potrivit condoleante.ro

Obiceiuri înainte de înmormântare:

– aprinderea lumânării și contactarea preotului paroh
– Îmbălsămarea, spălarea, toaletarea și cosmetizarea decedatului
– Așezarea unei icoane sfințite pe pieptul defunctului
– Priveghiul, ultimele 3 zile de rămas bun

Obiceiuri păgâne înainte de înmormântare:

• spargerea unui vas sau a unei căni la scoaterea din casă a decedatului (există superstiția că în acest fel se sperie spiritul și nu se întoarce din drumul pe care îl are de parcurs)
• așezarea banilor pe crucea sau icoana de pe pieptul răposatului (se spune că acest obicei este menit pentru a îl ajuta pe decedat să plătească pe lumea cealaltă – evident, o gândire veche și eronată)
  acoperirea oglinzilor și răsturnarea oalelor (superstiția este că în acest mod împiedici sufletul răposatului să rămână pe această lume)
• aspectul de șezătoare pe care îl dobândește priveghiul – unele familii îi servesc pe cei prezenți la priveghi cu mâncare sau prăjituri, iar alteori circulă sticla cu vin sau țuică, intenția familiei fiind ca cei prezenți să fie mulțumiți, iar dărnicia lor să fie lăudată; mai mult, cei de față ajung să spună glume, să joace cărți sau să fumeze, pentru a trece timpul mai repede.
• plânsul exagerat, bocetul, jeluirea – în unele părti ale țării sunt chemate femei care se pricep să bocească morții. Însă acest lucru nu face decât să mărească durerea familie, în loc să mângâie și să cultive speranța.
• în coșciug, sub capul defunctului, se așază un săculeț de pânză cu diverse obiecte care au aparținut celui decedat și care i-ar fi de folos în „marea călătorie“: săpunul cu care a fost spălat, pieptenele cu care a fost pieptănat, foarfeca cu care i s-au tăiat unghiile, o oglindă, uneori cosmetice dacă este vorba de o femeie sau aparat de ras pentru un bărbat.
• în unele zone ale țării, se pun o serie de obiecte cu încărcătură magică: nouă pietricele, nouă cioburi de porțelan, nouă boabe de tămâie.