Din cuprinsul articolului
Ce mare sfânt cinstim mâine: Cui spunem „LA MULȚI ANI” alături de urările cele mai frumoase cu ocazia onomasticii mâine, 30 august.
Un mare sfânt este sărbătorit de Biserică în fiecare an, la data de 30 august. Este vorba de Sfântul Alexandru, xunul dintre marii cuvioși. Este cinstit de către credincioși pentru viața și minunile pe care le-a săvârșit de-a lungul vieții sale.
La îndrumarea Patriarhului Constantinopolului, Sfântul Alexandru a participat la Conciliul de la Niceea.
Aici, la Niceea, Sfântul a apărat religia și credința împotriva ereziei lui Arie. Cel din urmă susținea că Fiul nu este veșnic, ci a fost creat de către Tatăl.
După ce s-a încheiat Sinodul, un înger i-a apărut Patriarhului și i-a spus că cel care va lua scaunul bisericesc va fi Alexandru, slujitorul său.
Sfântul Alexandru a ajuns Patriarh al Constantinopolului, continuând să apere Credința Ortodoxă în fața intrigilor lui Arie și a aliaților săi și a trecut la cele veșnice la vârsta de 98 de ani, în anul 337.
Numele de „Alexandru” a devenit popular datorită regelui Alexandru al III-lea al Macedoniei, supranumit și Alexandru cel Mare, iar la doar 33 de ani a fost stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.
Se spune că cei care poartă numele de Alexandru sunt sociabili, independenți și optimiști. Sunt fire energetice, seducătoare și mereu cu zâmbetul pe buze, indiferent de situație.
Din punct de vedere etimologic, numele Alexandru provine din vechiul nume Aleksandros. Acest este compus din verbul grecesc „alexo”, care înseamnă „a apăra, a proteja, dar și „andros” – forma de genitiv a substantivului aner – bărbat.
Numele de Alexandru și Alexandra sunt printre cele mai cunoscute, atât în România, cât și în alte țări. Există mai multe derivate de la acest nume, iar pe data de 30 august, cu ocazia onomasticii, poți trimite mesaje de La mulți Ani persoanelor cu următoarele nume:
Nostradamus, celebrul astrolog francez, a câștigat popularitate încă de la publicarea lucrării sale "Profețiile" în…
Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…
Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…
În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…
Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…