Din cuprinsul articolului
Unii spun că moartea e o necunoscută, dar tot mai mulți experți susțin contrariul: corpul uman știe exact cum să moară. Și odată ce înțelegem procesul, frica dispare treptat.
Julie McFadden, asistentă de îngrijiri paliative în Los Angeles, vorbește cu seninătate despre ultimele etape ale vieții: „Nu e un accident medical. E un proces fizic, ca nașterea.”
Cum începe totul: faza de tranziție
Cu luni înainte de sfârșit, corpul începe să încetinească. Persoana doarme mai mult, mănâncă mai puțin, are nevoie de ajutor pentru activitățile de zi cu zi. Timpul devine vag. Senzorial, lumea începe să se estompeze. Vederea, auzul, gustul sau mirosul se diminuează.
Cole Imperi, specialist în thanatologie (știința morții), explică: în acest punct, creierul poate trece în cetoză – un mecanism metabolic care schimbă sursa de energie. Unii simt ușurare sau chiar euforie, deși nu e clar de ce. Unele cercetări sugerează că în cetoză crește nivelul GABA (neurotransmițător cu efect calmant), iar cortizolul – hormonul stresului – scade.
Etapa finală: moartea activă
Ultimele ore sau zile aduc o altă realitate. Respirația devine neregulată, ritmul cardiac oscilează. Persoana nu mai e conștientă, dar nu e neapărat în durere.
McFadden spune că expresiile feței și postura trădează orice disconfort. „E ca la un bebeluș: nu vorbește, dar înțelegi dacă suferă sau nu.”
Fenomenul rar numit „rally”
Un aspect care fascinează este „rally”-ul – explozia scurtă de energie și claritate care apare la aproximativ o treime dintre pacienți. Se întâmplă la final, și poate dura ore sau chiar câteva zile. Se reaprind conversații, se cer mâncăruri preferate, se strigă nume dragi.
„Nu avem o explicație științifică fermă, dar e un moment incredibil de prețios”, afirmă Imperi.
Când respirația devine prea greoaie, iar pulsul fluctuează periculos, în scenă pot apărea muzicieni specializați.
Acești music-thanatologi folosesc harpa și vocea pentru a calma corpul și a sincroniza respirația cu sunetele. Efectul poate părea poetic, dar e real. Muzica oferă un reper pentru funcțiile vitale dezorganizate.
Ultimul semn: „răsuflarea morții”
Ultima fază e trădată de un sunet cunoscut în îngrijirea paliativă – „răsuflarea morții” (în engleză death rattle). Respirația e gâtuită de secreții care nu mai pot fi înghițite.
Sunetul poate părea dur, dar nu produce durere, spun experții. McFadden confirmă: „Pacienții nu dau semne că ar suferi.”
Ideea de death literacy câștigă teren. Mai multe studii arată că, pe măsură ce înțelegem procesul morții, anxietatea scade.
„Fuga de discuțiile despre moarte vine din necunoaștere”, spune Imperi. Dar odată ce pacienții și familiile află la ce să se aștepte, vine și ușurarea.
Nu toți vor să știe – și e ok
Imperi mai explică un aspect delicat: unii oameni preferă să nu afle detalii. E forma lor de a păstra controlul. Iar această alegere merită la fel de multă susținere.
Ce rămâne de reținut
-
Moartea nu e un salt în necunoscut, ci o serie de reacții naturale, previzibile.
-
Corpul se închide progresiv, dar rareori suferă.
-
Momentul „rally” aduce adesea o reconectare emoțională de neprețuit.
-
Comunicarea deschisă ușurează sfârșitul, pentru toată familia.
-
Muzica, contactul fizic și liniștea ajută mai mult decât cuvintele.
„Suntem construiți pentru moarte, așa cum suntem construiți pentru viață”, concluzionează McFadden. Înțelegerea acestui adevăr nu înseamnă renunțare, ci acceptare. Iar în spatele acceptării, stă o liniște pe care nimic altceva nu o poate aduce.
