Categories: Stil de viaţă

Locuitorii acestei insule sunt cei mai longevivi din lume. Cercetătorii spun că secretul lor e modul în care prepară cafeaua

Mulți cercetători care vor să află secretele unei vieți lungi și sănătoase se îndreaptă spre locuitorii insulei Ikeria, din Grecia, care sunt printre cei mai longevivi din lume.

O ultimă descoperire a specialiștilor care cercetau bolile cardiovasculare indică faptul că o ceașcă de cafea grecească fiartă ar putea fi cheia sănătații locuitorilor acestei insule.

Numai 0,1% dintre europeni ajung la vârsta de 90 de ani, în timp în insula grecească Ikaria, procentul ajunge la 1%. Este una dintre cele mai ridicate rate ale longevității în toată lumea – iar isularii pe lângă faptul că trăiesc mult, sunt și sănătoși pentru perioade lungi de timp.

Gerasimos Siasos, profesor la Universitatea Athens Medical School, din Grecia, a studiat 71 de femei și 71 de bărbați care locuiau pe această insulă. „Majoritatea consumau cafea fiartă la ibric, care e bogată în polifenoli și antioxidanți și conține numai o cantitate moderată de cofeină. Aceasta pare să aibă beneficii mai mari decât restul cafelelor. Protejează mai ales de boli cardiovasculare, dar și de cancer”, susțin cercetătorii.

 

Recent Posts

Cine nu ar trebui să mănânce carne de miel. Este interzis în aceste BOLI!

Nelipsită de pe mesele românilor în perioada Paștelui, carnea de miel are un conținut bogat…

23 de minute ago

Rugăciunea puternică pe care Arsenie Boca o rostea de Paște

Părintele Arsenie Boca rămâne fără îndoială drept unul dintre cei mai milostivi pelerini ai secolului…

o oră ago

Cât timp se pot păstra ouăle la frigider. Mulți români fac o greșeală care îi poate îmbolnăvi

Indiferent de forma preferată de preparare, ouăle sunt o parte esențială a alimentației umane. Nu…

2 ore ago

Horoscop Camelia Pătrășcanu. O zodie își poate schimba viața! Are parte de ajutor divin

Camelia Pătrășcanu susține că o zodie poate să-și schimbe viața. Însă trebuie să facă astăzi…

2 ore ago

Când e cazul să mergi urgent la oftalmolog. Medic: „Nu îţi dai seama că suferi de această afecţiune”

Medicul Adriana Furtună a discutat, la Sfatul Sănătății cu Andreea Cigolea, despre degenerescența maculară, dar…

3 ore ago

Ce se întâmplă cu tensiunea arterială la o oră după ce bei cafeaua

Ce se întâmplă cu tensiunea noastră arterială la 1 oră după ce am băut o…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic