Categories: Ştiri sănătate

Comisia Europeană a lansat oficial sistemul de verificare a certificatelor digitale Covid

Certificatul digital Covid. Certificatul COVID a fost propus de Comisie pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, certificatul va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții.

Astăzi, certificatul digital al UE privind COVID a atins o nouă etapă importantă odată cu lansarea sistemului tehnic la nivelul UE, care permite verificarea certificatelor în condiții de siguranță și cu respectarea vieții private”, anunță Comisia Europeană.

Primele șapte state membre care au decis să se conecteze de astăzi la portal și să elibereze primele certificate ale UE sunt Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia. Celelalte state  au decis să lanseze certificatul digital al UE privind Covid numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări.

Prin urmare, mai multe țări vor începe să utilizeze sistemul în zilele și săptămânile următoare”, precizează Comisia.

Lansarea portalului marchează sfârșitul lucrărilor pregătitoare la nivelul UE. Începând din 10 mai, 22 de state membre au testat deja portalul cu succes”, mai spune Comisia Europeană. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice și care sunt pregătite să elibereze și să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar.

Portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor. Acest lucru le va permite cetățenilor și autorităților să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice.

Este important ca, în săptămânile următoare, toate statele membre să își finalizeze pe deplin sistemele naționale de emitere, stocare și verificare a certificatelor, astfel încât sistemul să devină funcțional la timp pentru sezonul vacanțelor. Cetățenii UE așteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou și își doresc să facă acest lucru în condiții de siguranță. Obținerea unui certificat al UE este un pas crucial în acest sens”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

25 de minute ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

55 de minute ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

o oră ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

2 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

2 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia