Categories: Expertul zilei

Conf. dr. Adina Ghemigian: ”Viața nu ar fi posibilă în lipsa hormonilor tiroidieni”

În cadrul interviurilor LiveDoc, am discutat cu conf. dr. Adina Ghemigian, reputat medic endocrinolog și, totodată, manager al Institutului de Endrocrinologie „C.I.Parhon“ din Bucureşti, despre tiroidă și funcția acesteia în organism

Elena Oceanu

Potrivit specialistului, hormonii produși de tiroidă au un rol important încă din viața intrauterină, iar lip sa lor duc e la probleme grave, inclusiv la nivelul creierului. „Tiroida este una dintre glandele endocrine cele mai importante ale organismului, aproape toate țesuturile au receptori pentru hormonii tiroidieni, prin urmare viața nu ar fi posibilă în lipsa acestora”, a explicat endocrinologul Adina Ghemigian. În viața intrauterină, hormonii tiroidieni sunt responsabili pentru creșterea fetală corespunzătoare și pentru formarea sistemului nervos. Rolul lor predominant în diferențierea sistemului nervos se exercită, în special, în primele șase luni după naștere, când hormonii tiroidieni intervin în diferențierea neuronilor, în crearea prelungirilor neuronale ale axonilor și dendritelor precum și contactelor între neuroni.

Vitali pentru dezvoltarea armonioasă

„Lipsa hormonilor tiroidieni poate determina un retard psihomotor irecuperabil, mai exact, un coeficient de inteligență net redus. În perioada copilăriei hormonii tiroidieni sunt necesari unei creșteri armonioase.

În lipsa lor, copiii rămân mici de înălțime și scheletul lor capătă un aspect disproporționat, cu capul mare și cu membrele scurte. Acest retard în creștere și dizarmonia scheletului pot fi, spre deosebire de modificările sistemului nervos, recuperate odată cu începerea tratamentului corect cu hormoni tiroidieni”, a completat conf. dr. Ghemigian. Hormonii intervin în funcționar ea tuturor aparatelor și sistemelor organismului: aparatul cardiovascular, respirator, nervos, locomotor. Este și cauza pentru care disfuncțiile tiroidiene afectează întreg organismul nostru.

Modificările tiroidiene structurale

Una dintre cele mai frecvente modificări tiroidiene structurale în condițiile păstrării unei funcții normale, este gușa micronodulară sau polinodulară sau uninodulară. „La vârsta de 50 de ani există măcar un nodul tiroidian, însă majoritatea sunt mici (micronoduli), sub 10 mm. Gușa micropolinodulară este o modificare extrem de frecventă după 30 de ani și, de foarte multe ori, nu are nicio manifestare patologică. Atitudinea noastră e de monitorizare ecografică”, a adăugat medicul endocrinolog Adina Ghemigian.

Cancerul se transmite genetic

Bolile tiroidiene pe care le putem moșteni de la părinți sunt: carcinomul medular tiroidian, un cancer care nu apare din celulele care secretă hormoni tiroidieni ci din celulele localizate alături, numite celule parafoliculare, și bolile tiroidiene autoimune. „Există o serie de defecte genetice care se transmit la descendenți și care îi predispun să facă aceleași boli. Singurele modificări genetice cunoscute vizează cancerul tiroidian și pe primul loc e carcinomul medular tiroidian”, a spus dr. Ghemigian.

Boli autoimune, cauze neștiute

Dacă în cazul cancerului tiroidian a fost descoperită mutația care dacă este transmisă la descendenți predispune la apariția acestei forme de boală, în cazul bolilor autoimune, nu se știe încă modificarea căror gene le provoacă. „Tiroidita cronică autoimună este cea mai frecventă boală autoimună, o afecțiune care urcă vertiginos în topul bolilor tiroidiene, datorată producției unor anticorpi anormali care sunt îndreptați împotriva structurilor tiroidei. Ei se cheamă anticorpi antiperoxidazici și antitiroglobulinici (ATPO)”, a atras atenția specialistul. Aceștia determină la nivelul tir oidei un pr oces inflamator cronic datorită căruia ap ar două modificări notabile. În primul rând modific area de v olum a tir oidei, adică gușa, c are într -o primă etapă este difuză și din cauza infiltratului inflamator tiroidian, al doilea lucru c are se petrece în timp e distrugerea celulelor tiroidiene, tiroida își pierde c apacitatea de a pr oduce hor – moni tiroidieni și s e instalează hipotiroidia „40% din cazurile de gușă la adolescente sunt datorate acestei tiroidite cronice autoimune. Statistic, din populația generală, prevalența se ridică la 10-15%, crescând la femeile peste 70 ani la 33%”, arată endocrinologul.

Cum se pune diagnosticul și cum se tratează

Screeningul funcției tiroidiene a devenit obligatoriu și posibil cu ajutorul medicului de familie care are posibilitatea de a prescrie gratuit dozările de hormoni tiroidieni Câtă vreme nu există factori de risc, nu e nevoie să ne facem anual controlul tiroidei, este suficient o dată. „În sarcină se petrec niște modificări fiziologice ale funcției tiroidiene, tiroida își crește volumul cu 10-20% și își crește sinteza de hormoni tiroidieni. Dacă mama intră în sarcină cu o tiroidă care are deja un defect, acest defect se agravează în timpul sarcinii. Obligatoriu screening în momentul confirmării sarcinii”, a punct at conf. dr. Adina Ghemigian.

 

Recent Posts

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

4 minute ago

Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri” consumau

 Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…

35 de minute ago

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Destinul îi va ajuta să-și atingă vise

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Astrologii au făcut previziuni…

o oră ago

Un medic specialist prezintă cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit

Cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit. Alimentația, stresul sau greutatea excesivă sunt doar…

2 ore ago

Planta minune care te menţine sănătos! Aproape orice boală se poate vindeca

Planta minune care te menţine sănătos! Frunzele acestei plante conțin de două ori mai multă vitamina…

2 ore ago

Obiceiul de Paște pe care toată lumea l-a uitat. Ce trebuie neapărat să faci

Sărbatorile pascale înseamnă tradiție , bucurie și reunire în toate culturile creștine. Aceste sărbători celebrează…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic