Categories: Ştiri sănătate

Coronavirusul a fost doar o alarmă falsă globală? Specialiștii din Germania acuză autoritățile că au luat măsuri exagerate

Coronavirusul a fost doar o alarmă falsă globală? Mai mulți specialiști medicali externi, la comanda Ministerului de Interne de la Berlin, au realizat un document în care denunță măsurile adoptate de autoritățile germane împotriva noului coronavirus, potrivit capital.ro. 

Cele mai controversate pasaje ale documentului vorbesc despre faptul că pericolul reprezentat de COVID-19 a fost supra-estimat, iar noul coronavirus nu depășește nivelul considerat normal în ceea ce privește amenințarea sănătății publice.

Raportul pune accent pe ”consecințele numeroase și grele ale măsurilor Corona”, atrăgând atenția asupra gravității situației: mai mulți oameni au murit din cauza măsurilor adoptate de Guvern împotriva noului coronavirus decât cei care au fost efectiv uciși de COVID – 19.

Iar scandalul este abia la început, date fiind acuzațiile privind faptul că sistemul de sănătate din Germania a amânat intervenții chirurgicale care ar fi putut salva vieți și a întârziat ori redus tratamentul pacienților care nu erau suspectați sau suferinzi de noul coronavirus, scrie globalresearch.ca.

Coronavirusul a fost doar o alarmă falsă globală?

Inițial, guvernul german a încercat să minimalizeze importanța raportului, catalogându-l ca ”opera unui singur angajat”, iar conținutul documentului ar fi fost doar o ”opinie personală”.

Dar documentul de 93 de pagini intitulat ”Analiză a Crizei de Management” a fost întocmit de un grup de oameni de știință numit de ministrul de Interne de la Berlin și compus din experți medicali externi provenind de la mai multe universități germane. Citiți articoll în întregime pe capital.ro.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

2 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

2 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

3 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

3 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

4 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

4 ore ago

Citeste si: