Categories: Stil de viaţă

Cum arată acum fosta soție a lui Florin Piersic. Anna Széles are 80 de ani

Cum arată acum fosta soție a lui Florin Piersic. Actorul a reîntâlnit-o pe Anna Széles la Viena, loc în care a jucat piesa “Străini în noapte”, împreună cu Medeea Marinescu.

„De când am plecat din tară ştiam, cumva, că s-ar putea să vină. Dânsa nu stă la Viena, fiul ei şi-al lui Florin, Daniel, locuieşte la Viena. Anna Széles stă de foarte mulţi ani la Budapesta şi a venit, special, pentru spectacol, pentru că nu-l văzuse.

I-am auzit, la un moment dat, glasul pe hol, dar nu am apucat să o văd înainte de spectacol. Eram în culise şi am auzit cum l-a primit sala pe Florin. A fost un urlet, ăsta e cuvântul. Nu au aplaudat puţin, lumea urla. Închipuiţi-vă o sală mare, o hală, unde s-au pus şi scaune în plus.

La un moment dat, Florin a zis foarte frumos – pentru că el, de obicei, vorbeşte cu publicul înainte: “Şi, acum, vreau să vă prezint pe cineva. În sală se află şi fiul meu, şi cei doi copii ai lui, nepoţii mei, dar şi artista sufletului meu”, aşa a prezentat-o pe Anna Széles”, a mărturisit Medeea Marinescu, pentru click.ro.

Sursă FOTO: DCnews

„E foarte frumoasă! Acelaşi chip suav şi de păpuşă”

„Şi, spre surprinderea mea – eu am crescut cu Anna Széles, i-am văzut filmele, ştiu cine era, am cunoscut-o în copilărie, părinţii mei au lucrat cu ea – dar nu ştiam câţi îşi mai aduc aminte de ea. Spre surprinderea mea, sala a reacţionat fantastic. Au aplaudat-o minute în şir.

A trebuit să se ridice în picioare, să salute. Şi, după aceea, ne-am văzut. M-am bucurat imens! Are acelaşi râs pe care mi-l amintesc din copilărie. E foarte frumoasă! E o femeie care a îmbătrânit frumos. Îşi poartă anii atât de elegant şi de frumos! Are un chip… Acelaşi chip suav şi de păpuşă”, a mai povestit Medeea Marinescu.

Recent Posts

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

10 minute ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

40 de minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

o oră ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

2 ore ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică