Categories: Stil de viaţă

Cum e viața sexuală la 80 de ani? Ai fi uimit să afli răspunsul

Deși pare greu de crezut, persoanele trecute bine de 50 de ani au o viață sexuală activă.

Potrivit unui nou studiu, un sfert dintre persoanele de 75 până la 85 de ani au făcut sex în ultimul an, de asemenea trei sferturi dintre cele din grupa de vârstă 57-64 de ani  și jumătate dintre cele între 64 și 75 de ani.

Cercetarea a mai scos la iveală că o treime dintre pensionarii cu vârste între 75 și 85 de ani au făcut sex oral în ultimul an.

Studiul a fost publicat în New England Journal of Medicine și a arătat că vârstnicii sunt neașteptat de activi în dormitor.

Deși interesul pentru sex tinde să scadă pe la 70 de ani, mullți pensionari continuă să aibă parte de acțiune în așternuturi și cu mult timp după.

Cercetătorii au intervievat 3.005 de bărbați și femei din SUA și au mai descoperit că multe persoane care nu mai au o viață sexuală activă își pierd interesul din cauza problemelor de sănătate sau din cauză că nu au un partener.

Potrivit rezultatelor, femeile indiferent de vârstă sunt mai puțin active sexual decât bărbații, însă principalul motiv este lipsa partenerului.

Vârsta își spune însă cuvântul, jumătate dintre cei chestionați raportând probleme sexuale, disfuncții erectile în cazul bărbaților și libidou scăzut în cazul femeilor.

Recent Posts

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

25 de minute ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

55 de minute ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

o oră ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

2 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

2 ore ago

Băutura miraculoasă care curăță colonul de toate toxinele

Sindromul intestinului iritabil, constipație cronică, permeabilitate intestinală crescută, colon iritabil - sunt câteva dintre problemele…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului