Categories: Ştiri sănătate

Cum îţi poţi îmbunătăţi memoria doar printr-o simplă mişcare a mâinilor

Potrivit unui studiu publicat în revista medicală Plos One, există o legătură puternică între mâini şi creier. Psihologul american Ruth Propper spune că ne putem stimula creierul cu o simplă mişcare a mîinilor.

Dacă mâna dreaptă strânsă în pumn ajută la memorarea de informaţii noi, de exemplu a unor cuvinte, mâna stângă strânsă în pumn activează memoria de scurtă durată. Însă, acest lucru este valabil doar dacă sunteţi dreptaci.

Cauza unui efect atât de inedit se ascunde, în opinia specialiştilor, în stimularea diverselor emisfere ale creierului.
Participanţilor la experiment li s-a propus să memoreze, într-o perioadă scurtă, o listă de 72 de cuvinte. Cel mai bine s-au descurcat cu această sarcină cei care în timpul memorării ţineau strâns pumnul drept, iar în timpul redării – pe cel stâng.

Potrivit organizatorilor experimentului, rezultatele obţinute atestă că unele mişcări simple ale corpului pot să schimbe temporar funcţiile creierului şi să îmbunătăţească memoria.

Chiar dacă în timpul experimentului activitatea creierului nu a fost monitorizată, iar numărul de participanţi a fost unul destul de mic, cercetătorii americani sunt de părere că rezultatele obţinute sunt importante pentru ştiinţă

Recent Posts

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

15 minute ago

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

46 de minute ago

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

o oră ago

Continuă evacuările din zona străzii surpate din Slănic Prahova. Mesaj Ro-Alert

Autorităţile din Prahova au luat măsuri suplimentare de evacuare a populaţiei în zona străzii surpate…

2 ore ago

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate.…

2 ore ago

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Data înscrisă pe ambalaj indică altceva

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Ouăle sunt considerate un superaliment, deoarece sunt bogate în…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic