Cum ne recuperăm după o luxație, fractură sau o entorsă de gleznă?

Entorsele de gleznă sunt, cu siguranță, unele dintre cele mai comune situații medicale care se pot „naște” în această zona ortopedică. Din păcate, în multe situații pacienții consideră că trec de la sine și întârzie foarte mult prezența în cabinetul medicului ortoped. Pe de altă parte, însă, există și pacienții care nu lasă să treacă momentul și iau legătura cu medicul, pentru a se asigura că nu vor rămâne cu sechele după o astfel de experiență nefericită.

Și pentru unii, dar și pentru ceilalți, aflăm astăzi de la dr. Tarek Nazer, medic primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.

Cum ne recuperăm după o entorsă de gleznă?

„Pentru început trebuie să explicăm ce este o entorsă de gleznă. Entorsa de gleznă reprezintă o întindere de ligament articular de diferite grade. Putem întâlni entorsa simplă, până la cea însoțită de ruptură parțială sau totală a ligamentelor, când se ajunge la instabilitate articulară. Entorsa este însoțită de durere locoregională, inflamație articulară, echimoză locală și dificultate la mobilizarea segmentului.”, explică dr. Tarek Nazer.

Tratamentul în entorsa de gleznă

1. Compresă rece, cold pack sau pungă cu gel rece și repaus articular relativ sau absolut, pe o durată de la 7-10 zile până la trei săptămâni.

2. Efectuarea unui examen radiologic, ecografie sau examen RMN (sau examen CT dacă exista contraindicații pentru RMN).

3. Există cazuri în care este recomandată intervenția chirurgicală, atunci când rezultatele investigațiilor indică acest lucru.

4. Fizioterapie precum LASER terapie, electroterapie (curenți diadinamici, interferențiali), unde scurte, ultrasunete, microunde, TECAR terapie, Crioterapie

5. Program de Kinetoterapie și reabilitare medicală (stretching, izometrie și apoi exerciții efectuate activ – descărcare și încărcare articulară segmentară).

Tratamentul în luxația de gleznă

„Luxația de gleznă reprezintă momentul în care osul părăsește loculul anatomic, însoțit de ruptura mai multor ligamente sau chiar a capsulei articulare, ceea ce duce la distanțarea capetelor osoase și la dizlocare. Ținând cont de gravitatea situației, tratamentul luxației de gleznă poate să fie unul conservator (reducerea sau repunerea structurilor pe poziții anatomice (se poate realiza sub anestezie locală sau generală), urmată de imobilizarea în orteză și de program fizicalkinetic) sau unul chirurgical, care implică fixarea oaselor fracturate și reconstrucția ligamentelor care au suferit rupturi parțiale sau complete.”, explică medicul ortoped.

Tratamentul în fractura de gleznă

„Fractura înseamnă întreruperea continuității osului, fiind însoțită, sau nu, de deplasarea capetelor osoase și/sau de deschiderea focarului cu deplasarea fragmentului osos în afara tegumentului (fractura deschisă). Aceasta este descrierea medicală a momentului pe care popular îl explicăm prin afirmația: <<mi-am rupt piciorul>>.”, continuă dr. Tarek Nazer.

Tratamentul de urgență impune repoziționarea fragmentelor osoase, dacă există deplasarea acestora, și imobilizarea piciorului în aparat gipsat între 3-6 săptămâni. În situația în care fractura este complexă sau instabilă, sau a fracturilor deschise, se poate recomanda intervenția chirurgicală. După imobilizare și intervenția chirurgicală, acolo unde este cazul, se recomandă program kinetoterapeutic de recuperare.

„Programul de recuperare medicală constă în proceduri personalizate de kinetoterapie ce poate dura între 3-9 luni.”, conchide medicul ortoped.

Recent Posts

Cum se recalculează pensiile. CNNP a publicat procedura exactă

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis formularele pentru recalcularea pensiilor, care va avea…

29 de minute ago

Situație alarmantă. A apărul un nou virus mortal înrudit cu cel care produce Covid

A apărul un nou virus. Experții din domeniul sănătății sunt în stare de alertă maximă…

o oră ago

Când ajung noile taloane de pensii recalculate și la ce să fie atenți pensionarii

Poșta Română va începe să livreze noile taloane de pensie către pensionari, chiar în următoarele…

o oră ago

Fenomen îngrijorător. Rata cancerelor de colon a crescut cu 500% la această categorie de vârstă

Cazurile de cancer de colon sunt tot mai frecvente la adulții tineri, însă datele recente…

2 ore ago

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii. Cât are fiecare, în medie

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii.Românii au reușit să acumuleze…

3 ore ago

Cercetător român: Acest fruct dizolvă și elimină acidul uric

Fructul care dizvolvă acidul uric și menține ficatul sănătos, recomandat de un cercetător român. E…

3 ore ago

Citeste si: