Categories: Ştiri sănătate

Cum să mănânci câte dulciuri vrei fără să te îngrași?

Cercetătorii britanici au anunţat că au creat o proteină modificată genetic, supranumită „Graalul dietelor”, întrucât permite prepararea de prăjituri şi brânzeturi cu puţine calorii şi care au acelaşi gust şi textură ca alimentele originale.

Noul tip de proteină va permite producătorilor din industria alimentară să renunţe la cantităţi importante de grăsimi – folosite în procesul de preparare -, fără să compromită calitatea produselor comercializate.

Cu ajutorul unei finanţări oferite de Engineering and Physical Sciences Research Council (EPSRC), cercetătorii de la Universitatea Heriot-Watt şi de la Universitatea Edinburgh au reuşit să obţină proteine modificate care se descompun cu uşurinţă în microparticule şi, datorită acestui fapt, imită comportamentul grăsimilor din timpul procesului de fabricare a alimentelor.

„Am deschis calea pentru dezvoltarea unor proteine modificate, care, datorită faptului că imită foarte bine lipidele, pot fi folosite pentru a produce o gamă variată de produse alimentare gustoase şi cu un conţinut scăzut de calorii”, a explicat cercetătorul Steve Euston de la School of Life Sciences, coordonatorul studiului.

„Rezultatele ar putea avea beneficii importante asupra sănătăţii şi vor reduce povara financiară care apasă pe sistemul naţional de sănătate, cauzată de obezitate şi de alte boli provocate de excesul de greutate corporală”, a adăugat el.

Înlocuirea grăsimilor cu proteine nu este o idee complet nouă, dar, până la acest studiu, ea a fost aplicată doar în cazul anumitor produse, precum iaurtul.

În cazul brânzeturilor şi al prăjiturilor, ideea a avut mai puţin succes, în principal în ceea ce ţine de asigurarea unui gust şi a unei texturi autentice, vitale pentru satisfacţia consumatorului, întrucât proteinele nu pot să imite suficient de bine comportamentul lipidelor.

Dar, studiind structura chimică a proteinelor, cercetătorii britanici au aflat o serie de detalii despre felul în care acestea se comportă atunci când sunt încălzite şi trec prin alte procese utilizate în industria alimentară.

Astfel, proteinele modificate pot fi utilizate ca substituenţi eficienţi pentru grăsimi. Ele vor putea fi folosite pentru a produce o gamă vastă de produse alimentare şi îi vor ajuta astfel pe consumatori să mănânce mai sănătos şi să lupte mai uşor contra obezităţii.

Savanţii britanici au obţinut rezultate promiţătoare folosind proteine modificate pentru a înlocui ouăle, un ingredient folosit frecvent ca gelifiant în produsele de patiserie.

Această înlocuire reduce nu doar conţinutul de grăsimi din produsul final. Ouăle pot fi subiectul unei volatilităţi semnificative de preţuri, iar înlocuirea lor scade costul de producţie şi încurajează consumatorii să mănânce sănătos.

Recent Posts

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

9 minute ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

39 de minute ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

o oră ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

2 ore ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

2 ore ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic