Categories: Ştiri sănătate

Cum se măsoară capacitatea de a lua decizii în rândul militarilor: Testele SJT, extrem de utile în orice domeniu. Ce teste experimentale face Armata Română

Cum se măsoară capacitatea de a lua decizii în rândul militarilor: Extrem de utile, testele SJT pot fi aplicate în orice domeniu de activitate.

Testele de judecată situațională, cunoscute și sub prescurtarea „SJT”, de la denumirea din engleză, „situational judgement test”, sunt folosite în mai multe domenii și contexte, potrivit revistei Military Psychology. 

Pentru că reprezintă un predictor bun, aceste teste se folosesc la angajare. De ce? Ei bine, cu ajutorul lor, angajatorul își poate da seama dacă persoana intervievată este potrivită pentru job sau nu.

De altfel, astfel de teste sunt extrem de importante și, în domeniul militar, utilizarea unui astfel de instrument este mai mult decât necesară, având în vedere confruntarea persoanelor cu situații neprevăzute și stresante și cu un volum ridicat de muncă, potrivit American Psychological Association (APA).

De pildă, un studiu realizat în Estonia a avut ca obiect dezvoltarea și testarea unor probe situaționale de raționament pentru a măsura capacitățile militarilor de a lua decizii.

În ce a constat studiul? Ei bine, probele au fost concepute pornind de la scenarii tactice specifice activităților unui pluton de infanterie, potențialele variante de răspuns fiind create și evaluate de experți.

Ulterior, probele au fost validate pe eșantioane formate din cadre militare aparținând Forțelor de Apărare Estoniene, informează Societatea de Psihologie Militară pe blogul său. 

S-a constatat că răspunsurile diferă semnificativ statistic în funcție de nivelul de experiență și educație militară al participanților.

Așadar, testele de judecată situațională (SJT) pot fi folosite pentru determinarea capacității militarilor de a lua decizii în situații de luptă la nivel de pluton de infanterie.

Forțele Armate Estoniene nu sunt singurele preocupate de implementarea testelor de judecată situațională.

Cum se prezintă militarii români

Potrivit Societății de Psihologie Militară, Armata României a făcut demersuri în acest sens, identificând necesitatea unor instrumente în activitățile de selecție la intrarea în sistemul militar și evaluare periodică a personalului, în vederea promovării în carieră.

Astfel, implementarea SJT-urilor va contribui la diminuarea fluctuației de personal și conceperea unor programe de formare profesională continuă a personalului, prin abordări axate pe dezvoltarea competențelor.

Care este scopul? Ei bine, scopul principal este acela de a modela competențele necesare pe categorii de personal și pe grupe de arme și specialități militare, în vederea implementării unei strategii unitare privind selecția și evaluarea periodică.

Ce metode folosește Armata Română

În colaborare cu Universitatea din București, prin sprijinul prof. univ. dr. Dragoș Iliescu, Armata României a început dezvoltarea propriei variante a testului de judecată situațională, pornind de la Modelul celor opt factori (Bartram, 2005).

Acesta cuprinde opt factori generali, împărțiți mai apoi în 20 de competențe, operaționalizate prin 112 comportamente specifice.

Inițial, categoriilor de forțe ale armatei li s-au solicitat descrieri ale responsabilităților cheie și ale specificațiilor pentru fiecare grupă de arme/specialitate militară, pe categorii de personal.

Prin consultarea experților, sau metoda focus-grup, s-a realizat o corespondență între responsabilitățile și specificațiile identificate și cele 112 comportamente mai sus menționate, mai notează Societatea de Psihologie Militară.

Experții, ofițeri și subofițeri cu atribuții de comandă, împreună cu psihologi din cadrul Centrului național militar de psihologie și sănătate comportamentală, au selectat din rândul celor 20 de competențe pe acelea care au fost considerate esențiale în îndeplinirea activităților specifice armelor de luptă.

Potrivit surselor menționate, au rezultat 6 competențe necesare în exercitarea tuturor profesiilor militare:

  • Luarea deciziilor și inițierea acțiunilor;
  • Conducerea și supervizarea;
  • Planificarea și organizarea;
  • Urmarea instrucțiunilor și procedurilor;
  • Adaptarea și răspunsul la schimbare;
  • Gestionarea presiunilor și eșecurilor.

Pentru transpunerea acestor competențe sub forma unui test de judecată situațională, s-a lucrat cu adaptări ale operaționalizărilor comportamentale.

Astfel, au fost construite 53 de scenarii care înfățișează desfășurarea unor activități specifice anumitor arme/specialități militare. Fiecare scenariu are șase variante de răspuns (itemi), câte una pentru fiecare competență.

Armata Română face teste SJT experimentale

În prezent, Armata României se află în stadiul de aplicare experimentală a testelor de judecată situațională. Scopul final al acestui demers va fi stabilirea unor nivele ideale de dezvoltare pentru fiecare competență măsurată, necesare în îndeplinirea cu succes a atribuțiilor specifice profesiei.

Prin validarea acestora în raport cu performanța profesională și adaptarea la locul de muncă, se va ajunge la sporirea calității procesului de selecție pentru intrarea în sistemul militar și mai ales a celui de evaluare pentru promovarea în cariera militară, mai notează sursele citate.

 

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

o oră ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

2 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

2 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

3 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

3 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra