Categories: Expertul zilei

De ce este periculos să consumi grapefruit atunci când iei medicamente. Prof. Mencinicopschi: Este interzis în spitalele din Vest

De ce este periculos să consumi grapefruit atunci când iei medicamente. Prof. Mencinicopschi: Este interzis în spitalele din Vest.

Este important să știm că pot exista interacțiuni între anumite medicamente și grapefruit. Pentru că, puțini dintre noi știm că medicamentele pot interacționa chiar și cu unele alimente atunci când sunt consumate concomitent.

Astfel, efectul nu va mai fi cel dorit sau chiar pot apărea unele probleme. De aceea, este important să înțelegem pericolul care poate apărea în cazul unei interacțiuni dintre medicamente și alimente și ce trebuie să facem pentru a reduce acest risc.

Peste 85 de medicamente care, consumate în combinație cu grapefruit sau cu suc de grapefruit, pot otrăvi corpul. Substanțele din acest fruct dezactivează enzimele din corp, care trebuie să descompună medicamentele, iar acestea ajung în sistemul nostru în formă uneori și de 20 de ori mai puternică.

În cazul a 42 de medicamente interacțiunea poate avea efecte secundare lipsite de gravitate, însă lista celor absolut periculoase in combinatie cu grapefruit s-a lungit de la 17 la 43.

Medicamentele care prezintă interacţiuni periculoase dacă se consumă şi grapefruit:

  • medicamente antidepresive: Zoloft
  • antialergenice, antihistaminice: Allegra
  • antiaritmice cardiace: Cardarone, Quinidina
  • epilepsie: Tegretol
  • sida-hiv: Viracept, Norvir
  • disfuncţii erectile: Viagra, Cialis
  • hipercolesterolemie: Zocor, Crestor, Lipitor
  • astm şi emfizem: Wellbutrin
  • antialgice: Codeina
  • antibiotice: Eritromicina, Claritromicina, Itraconazol
  • hormoni: estradiol
  • stimulenţi: cafeina, efedrina
  • anticoncepţionale
  • medicamente anxiolitice: Xanax, buspirone
  • cancer: Tamoxifen, Vincristine
  • antivirale: Saquinavir mesylate
  • tuse, răceală: Dextromethorphan

Prof. Gheorghe Mencinicopschi: Grapefruitul şi sucul său sunt interzise în spitalele din Vest

Pe lângă multitudinea de efecte benefice pe care le are, grapefruit-ul poate interacţiona cu peste 200 de medicamente.  Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi prezintă în cartea sa „Şi noi ce mai mâncăm?” câteva exemple de astfel de medicamente care interacţionează cu grapefruit-ul.

„Grapefruitul şi sucul său sunt interzise în spitalele din Vest tocmai pentru că faptul că modifică activitatea unor medicamente. El este un fruct indicat persoanelor care nu urmează tratamente medicamentoase.

Dacă urmaţi un tratament cu medicamente hipotensoare, împotriva colesterolului, sau cu inhibitori de monoamino oxidanţi (pastile folosite în boli de tip Parkinson) şi, în general, orice fel de medicament este contraindicat atunci când consumăm acest fruct pentru că îi modifică activitatea, fie o sporeşte foarte mult, fie o anihilează şi în unele cazuri această asociere poate fi foarte periculoasă.

Dacă luaţi un medicament pentru tensiune, de exemplu, şi consumaţi grapefruit, acesta poate potenţa activitatea tratamentului, iar tensiunea poate scădea până la colaps.

Grapefruitul interferează cu căile de detoxifiere şi modifică activitatea medicamentelor. Este un citric foarte bun şi este foarte folosit în dietele de slăbit, însă este indicat doar persoanelor care nu urmează niciun fel de tratament”, a declarat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

ATENȚIE!!!! Pentru stabilirea corectă a dozei de medicament, pacientul nu trebuie să fi consumat cu trei zile înainte grapefruit. Important de reținut este faptul că și alte citrice, precum lămâile verzi, pomelo și portocalele roșii pot fi dăunatoare, dacă sunt consumate în timpul tratamentului medicamentos.

Recent Posts

Vestea bună a zilei! Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc pe sticlă. Unde îi vom putea vedea din nou și când

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu revin la TV. Vești excelente pentru fanii celor trei chefi care…

9 minute ago

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale și sănătatea inimii. Lidia Fecioru: „Dimineața și seara, 5 minute”

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale. Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu hipertensiunea…

39 de minute ago

Ce trebuie să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Cum să depășești această experiență dificilă

Ce să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Un diagnostic de cancer este,…

o oră ago

Hipertensiunea arterială: complicații la nivel cardiovascular, al rinichilor și al creierului

Hipertensiunea arterială poate avea numeroase complicații asupra sănătății, afectând diverse organe și sisteme din corp.…

2 ore ago

Horoscop rune 20-26 mai. Mihai Voropchievici anunță schimbări importante: Să se pregătească! Încep o viață nouă

Horoscop rune. Săptămâna 20-26 se anunță a fi una plină de evenimente neașteptate, cu schimbări…

3 ore ago

Citeste si: