Sari la conținut

Deces suspect al moștenitoarei unei familii greceşti, după ce spitalul i-a refuzat internarea

  • de
  • ;
Sursă foto: Groupama

Un deces suspect a zguduit opinia publică din Grecia şi din Marea Britanie! Marissa Laimou, cunoscută și ca Lemos, a fost descoperită fără viață în pat de către menajera sa pe 11 septembrie.

Mass-media elenă susţine că tânăra în vârstă de 28 de ani a prezentat simptome precum amețeli, mâncărimi, febră și alte semne de infecție timp de câteva zile.

După cum scrie Daily Mail, un doctor care a vizitat-o acasă i-a prescris paracetamol, dar starea Marissei nu s-a îmbunătățit. Moștenitoarea, care în urmă cu puțin timp învinsese cancerul la sân, ar fi mers apoi la oncologul ei într-un spital din Londra.

Citeste si…

Mama sa a susținut că apoi a fost trimisă cu ambulanța la un alt spital. Asistentele, nu medicii, au examinat-o pe tânăra de 28 de ani și au decis că tânăra u are nevoie de internare.

A murit la o zi după externare

Marissa Laimou a fost externată în cursul serii, cu antibiotice și un diagnostic legat de o mușcătură de insectă, iar a doua zi a fost găsită moartă în locuinţă. Potrivit mamei acesteia, șocul toxic cauzat de o mușcătură de insectă a fost cauza decesului, deși încă nu se știe ce tip de insectă a mușcat-o.

Citeste si…

Rudele au spus că autopsia nu a fost încă efectuată, iar mătușa ei a declarat că familia nu va avea răspunsuri până la finalizarea post-mortem-ului. Spitalul implicat a recunoscut că a fost comisă o greșeală gravă și a deschis o anchetă internă.

sursa foto: tlife.gr

Cine este familia Laimos

Marissa Laimou a pus recent în scenă o producție a piesei Romeo și Julieta în Londra și pregătea un alt proiect teatral. Prietenele ei au descris-o ca fiind talentată, modestă și dedicată artelor, potrivit sursei citate de stirileprotv.ro.

Anterior, a lucrat la Paris cu designerii Sonia Rykiel și John Galliano, înainte de a înființa Rainbow Wave, o companie care aducea branduri internaționale în magazinele din Londra.

Familia Laimos este unul dintre cele mai cunoscute nume din shipping-ul grec, cu rădăcini de business care se întind până în prima jumătate a secolului XX.

Citeste si…

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel