Decizia pe care multe femei o regretă: avortul

 

Procedura de întrerupere de sarcină este cunoscută de multe femei, ginecologii susţinând că în ţările precum România, unde educaţia sexuală suferă multe lacune, 1 din 5 femei face, cel puţin o dată în viaţă, un chiuretaj. Această procedură medicală de întrerupere la cerere a unei sarcini lasă urme adânci în psihicul tinerelor, urme care, după cum spun psihologii, le afectează încrederea în sine, viaţa sentimentală şi cea sexuală.

Avortul provocat

Dacă ai descoperit că porţi în pântece un copil pe care nu ţi-l doreşti, atunci poţi opta pentru un avort provocat, dar până la vârsta gestaţională de 12 săptămâni. Procedura se realizează sub anestezie, prin aspiraţie, ori avortul poate fi provocat cu tratament hormonal. Anestezia este locală şi deseori nu necesită internare.

Totodată, e bine să ai în vedere că orice operaţie lasă traume!

În cel mai bun caz rişti să ajungi la afecţiuni mai greu sau mai uşor tratabile, precum inflamaţiile sau te poţi alege cu perforarea peretelui uterin. Mai rău, infecţiile au şanse mari să apară. Aşadar, să nu crezi că nu va fi chinuitor.

Dar avortul provocat poate avea loc ca urmare a unei decizii medicale: dacă fătul îţi pune viaţa în pericol, dacă a încetat să se dezvolte sau suferă de malformaţii grave.

Din păcate, 1 din 5 femei cer întreruperea de sarcină

„Majoritatea celor care doresc să renunţe la sarcină o fac în urma presiunilor partenerului de viaţă. Chiar dacă aceste doamne sunt pregătite să crească un copil, chiar dacă îi aud bătăile inimii încă din săptămâna a 8-a de sarcină şi fătul nu dă semne de probleme de dezvoltare, cuvântul bărbatului din viaţa lor este deseori decisiv. Mulţi se sperie de responsabilităţile impuse de venirea unui copil pe lume şi îşi terorizează partenerele să apeleze la întreruperea de sarcină”, spune psihologul Arin Parsell. Aşadar, studiile arată că 1 din 5 femei din ţări precum România sau Bulgaria, apelează cel puţin o dată în viaţă la chiuretaj.

Dezastrul emoţional

Un avort lasă repercursiuni grave asupra psihicului. Dacă faci voit acest pas, pregăteşte-te de tot ce e mai rău. „Pregăteşte-te să te afli în situaţia în care o să regreţi şi nu ai să-ţi găseşti nicio scuză”, explică psihologul.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

7 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

7 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

8 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

8 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

9 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia